Te-am uitat intr-un weekend

M-am uitat intr-un pat care nu era al meu, cu mine, care nu eram eu si cu tine care erai tu in cea mai buna zi a ta. M-am ridicat ca dintr-un vis urat si m-am imbracat. Nu m-am uitat in urma, doar am plecat. Pentru ca locul meu nu era acolo, mainile mele nu trebuiau sa fie intr-ale tale, buzele mele nu trebuiau sa le astepte pe ale tale. Pentru ca nu se cuvine. Pentru ca desi mie imi e bine, facem mult rau. Pentru ca desi noi radem cu lacrimi altii ar varsa sange daca ar sti. Pentru ca asa e mai bine. Sau mai rau. Nici eu nu mai stiu.

Dar am plecat, stii??? Nu ma intorc, nu curand. Imi spui ca trebuie sa ne despartim treptat, ca trebuie sa ne uitam treptat. Adica saptamana asta sa iti uit mana stanga si peste doua saptamani gura? Nu, nu, nu! Eu nu mai pot! Nu mai pot sa fiu omul rau din povestea asta! Nu mai pot sa iti sarut buzele stiind ca provoc atata durere. Nu mai pot sa simt placere cand altii ar plange. NU MAI POT!

Weekend-ul asta, te-am uitat pe tine. Ti-am uitat intai picioarele si apoi abdomenul atat de bine definit. Apoi ti-am uitat fiecare alunita pe care am sarutat-o. Dupa, ti-am uitat bratele in care imi placea atat de mult sa adorm. Linia gatului si barbia. Le-am uitat. Apoi obrazul drept. Buza de sus si buza de jos. Nasul. Ochilor mari si genelor lungi, le-am spus adio. Ti-am sarutat pentru ultima data in gand fruntea si mi-am plimbat pentru ultima data mainile prin parul tau. Apoi am plecat.

Obrazul stang si alunita, nu le uit.

e randul tau acum. Uita-ma tu!