Azi am plans ca un copil. M-au durut ingrozitor vorbele tale si nu am stiut cum altfel sa imi exprim frustrarea. Si am plans.
Doar ca de data asta am plans in bratele ei. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii ei. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul ei , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furios pe tine, cu atat sporea si inima ei ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de ea sa nu mai fiu nevoit sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejat. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.
As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Nu stiu daca pot trai stiind ca esti asa de aproape. Nu stiu daca iti pot tolera fericirea.
Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt altul!!! Si... iar nu mai sunt al tau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu