Este frumos sa iubesti, nu-i asa? De fapt, este ceva mai frumos? Nu-mi vine nimic in minte.
E de asemenea foarte usor sa-i identifici pe cei care iubesc: vorbesc numai despre celalalt, isi pun pe mess statusuri gen ‘te ioobesk moolt moolt’, citate de amor, in fine, fiecare dupa gradul de inspiratie si talent…
Nu despre acestia vreau insa sa vorbesc, dar repet: dragostea e frumoasa, cei care iubesc sunt frumosi, totul e bine si frumos.
Vorbim azi despre cei care nu (mai) iubesc.
Si pe astia ii recunosti la fel de usor (fiindca nu fac lucrurile pe care le fac primii): vorbesc doar despre ei, despre bani sau alte chestii; la messenger au statusuri eroice sau reclama la blogul personal. Stau mai prost si la capitolul inspiratie…
Sa iubesti este frumos. Sa nu (mai) iubesti este ciudat si, totodata, ‘normal’. Este mai usor, in ciuda anumitor goluri pe care le simti. Nu in mod paradoxal, cu cat trece timpul mai mult de la dragostea anterioara, cu atat iti vine mai putin sa iubesti, si sa lenevesti singur si confortabil in propria piele. O fi bine? O fi rau? Cine poate sti…
Chestia e ca perioada de independenta trebuie tratata ca o perioada de independenta. Si asta fiindca, contrar parerilor unor ’specialisti’, odata ce te-ai lipit de cineva, numa’ independenta nu mai ai. C-ai vrea, sau ca vrei tu sa crezi ca ai, ca te iei dupa utopici sau idealisti, asta e numai si numai problema ta.
Asa ca, sfatul meu pentru lupii si lupoaicele singuratice: savureaza fiecare clipa de singuratate! Da-ti o palma cand incepi sa visezi la ce va fi candva sau ce-a fost odinioara! Fiindca stii ce? Cand vei fi cu cineva, vei incepe sa tanjesti dupa clipele cand puteai si tu sa faci ceva fara sa dai rapoarte, explicatii, fara sa-ti framanti creieru’ si sa-ti rozi unghiile… si cat de stupid e asta!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu