Iti scriu acum tie, pentru ca nu am facut-o niciodata. Nu ti-am scris, nu ti-am spus si nu te-am lasat sa stii ce insemni de fapt, pentru mine. Insemni mult, mai mult decat crezi, si nu pentru ca nu observi lucrurile cum sunt, ci pentru ca insemni mult mai mult decat te-am lasat eu sa vezi.
Tot ce spun, spun pentru ca vreau sa stii ca nu ai facut tot ce ai facut fara sa observ. Vreau sa stii ca am observat tot, si ar fi prea putin spus ca am apreciat. Nu te-am inteles niciodata, dar am avut egosimul sa te las intotdeauna sa continui. M-am simtit vinovat, dar probabil nu destul cat sa te opresc. Nu am vrut sa te opresc sa ma iubesti, pentru ca poate era lucrul de care aveam cel mai mult nevoie, de fiecare data. Nu stiu daca ti-am multumit vreodata. Daca nu, nici n-0 voi face, pentru ca sunt lucruri prea mari pentru a le acoperi cu un "multumesc"...in plus, niciodata nu as putea sa iti multumesc pentru tot ce ai facut sa imi fie mie bine.
Eu nu am stiut sa te tin, si tu nu ai stiut sa ma lasi. Nu imi dau seama care dintre noi doi a fost mai prost, dar stiu ca tie ti-a picat mai prost...din ce in ce mai prost, cu fiecare. Fiecare data cand te-am mintit, fiecare data cand am plecat, fiecare data cand eram cu ea, fiecare data cand nu te-am vrut, fiecare data cand nu mi-a pasat, fiecare data cand nu te-am iubit asa cum ar fi trebuit sa o fac.
Ai tinut de mine si te-ai incapatanat sa nu renunti, orice as fi eu capabil sa fac. M-ai judecat si m-ai inteles, m-ai certat si m-ai iertat, intotdeauna, cu aceeasi privire din ce in ce mai dezamagita de cum inghite fiecare mic lucru venit de la mine. M-ai tinut de mana si m-ai tras inainte cand n-am mai stiut pe unde sa o iau. Ai cazut de mii de ori si nu te-am tras niciodata, nu mi-ai cerut si nu ai asteptat-o. Ai zambit intotdeauna o data cu mine, indiferent de cum iti era tie. Mi-ai demonstrat demult, si continui sa o faci, ca nu "toti sunt la fel". N-ai tras niciodata o linie de final, si ai sters-o ori de cate ori am tras-o eu. Ai tacut, oricand a trebuit sa o faci, si ori de cate ori ai fi avut dreptul sa nu o faci. M-ai iertat, de milioane de ori, si m-ai lasat cel putin sa cred ca ai si uitat, tot ce am stiut sa fac, in asa fel incat sa nu uiti.
Pe mine nu m-ai uitat. Nu m-ai uitat niciodata, oricat ar fi fost distanta si oricat ti-as fi spus sa uiti, sa ma uiti. Te-ai intors la mine fara sa te chem vreodata, fara sa stii daca macar, vroiam sa te intorci. Ai venit, ai venit intotdeauna si nu ai plecat pana "nu mai aveam nevoie de tine".
Adevarul e ca intotdeauna am avut nevoie de tine. Asta o stii, o stii pentru ca am fugit la tine mereu. Am stiut ca esti singura. Singura care putea sa se trezeasca la trei dimineata daca o sunam plangand.
Nu o sa am vreodata tupeul nesimtit de a iti cere sa ramai. Daca o sa vrei sa pleci, sa stii ca nu am sa te judec, pentru ca ar fi trebuit sa pleci acum tare mult timp, poate inca de la inceput. Ai ramane probabil cea mai frumoasa amintire a mea, cea mai linistita si lipsita de intrebari sau dubii iubire a mea. Oricat ai fi de departe, pentru mine vei ramane cel mai aproape, pentru ca asa ai fost intotdeauna, cel mai aproape de mine. Sa nu ma uiti, chiar daca doare, pentru ca daca tu nu renunti, eu nu mai fug.
Sa te intorci intotdeauna la "elefantelu" care te face sa zambesti, pentru ca inca nimeni altcineva n-a stiut cat de dublu gras sunt:)))
sâmbătă, 11 decembrie 2010
She means the world to me.
Din cand in cand, seara inainte sa te culci, te aproprii de fereastra si te uiti in gol - la strazi, la oras, la lumini, la oamenii care au lucruri mai bune de facut decat sa doarma, la masinile care nu se opresc niciodata, la stele, la luna, la o lume intreaga, undeva, dedesubtul tau. Eu fac asta. Toti o facem.
In serile din ultimul timp, timp destul de lung, cand ajung sa vad o lume intreaga, imi spun ca ea e toata lumea asta pentru mine.
De cateva seri, cel putin din orasul asta, nu se mai vede luna, plina sau nu, cum o fi, nu se mai vede deloc. O caut de fiecare data cand vin acasa, si nu e niciunde. Nu stiu cum mai arata, daca mai e acolo pentru noi, sau daca mai e, pur si simplu, dar nici nu mai am nevoie sa o vad, cand ea e cam in fiecare pas pe care il fac.
Imi spun ca pentru noi, pot sa ma lupt cu toti, cu mine, sau cu ea.
Pentru ea, am invatat sa ma schimb, sa-mi las tot orgoliul ala crescut in ani buni.
Ea m-a facut putin altfel - altfel decat ma stiau cei care o faceau, cu adevarat, altfel decat imi promisesem ca o sa fiu, altfel decat m-as fi gandit vreodata.
Ea m-a facut sa vreau sa fac ceva, sa fac tot ce pot, sa nu raman "unul dintre ei", sa raman "el". M-a facut sa vreau sa fiu cl care nu a lasat-o niciodata, indiferent daca a fost usor sau greu, cel care a facut intotdeauna ceea ce a promis ca face, cel care a intors lumea pe dos pentru ea daca a trebuit. M-a facut sa vreau cu adevarat sa fiu cel care a facut tot ce era de facut, iar daca n-a putut intotdeauna, a incercat
Stiu ca multe au fost in stare sa ma faca altul pentru ele, dar numai ea a reusit sa ma faca altul pentru noi.
Numai ea m-a facut sa imi spun seara ca inseamna cat toata lumea asta.
Daca si tu te aproprii cateodata de fereastra si vezi pe cineva in fiecare lucru, de acolo, de jos, atunci fi altul pentru voi, lupta oricat e nevoie, si tine de ea exact pana atunci cand nu mai ai deloc de ce sa tii. Nu-i da drumul, niciodata, nici cand vrea sa plece, niciodata, pentru ca vezi tu, nu toti oamenii din viata ta o sa insemne tot, nu toti o sa te lase sa ii iubesti exact atat de mult cat poti, n-o sa ai mereu ocazia sa le demonstrezi asta.
Poate ca ea e ultima care inseamna cat o lume intreaga, si ceva mai mult. O viata, si inca putin.
In serile din ultimul timp, timp destul de lung, cand ajung sa vad o lume intreaga, imi spun ca ea e toata lumea asta pentru mine.
De cateva seri, cel putin din orasul asta, nu se mai vede luna, plina sau nu, cum o fi, nu se mai vede deloc. O caut de fiecare data cand vin acasa, si nu e niciunde. Nu stiu cum mai arata, daca mai e acolo pentru noi, sau daca mai e, pur si simplu, dar nici nu mai am nevoie sa o vad, cand ea e cam in fiecare pas pe care il fac.
Imi spun ca pentru noi, pot sa ma lupt cu toti, cu mine, sau cu ea.
Pentru ea, am invatat sa ma schimb, sa-mi las tot orgoliul ala crescut in ani buni.
Ea m-a facut putin altfel - altfel decat ma stiau cei care o faceau, cu adevarat, altfel decat imi promisesem ca o sa fiu, altfel decat m-as fi gandit vreodata.
Ea m-a facut sa vreau sa fac ceva, sa fac tot ce pot, sa nu raman "unul dintre ei", sa raman "el". M-a facut sa vreau sa fiu cl care nu a lasat-o niciodata, indiferent daca a fost usor sau greu, cel care a facut intotdeauna ceea ce a promis ca face, cel care a intors lumea pe dos pentru ea daca a trebuit. M-a facut sa vreau cu adevarat sa fiu cel care a facut tot ce era de facut, iar daca n-a putut intotdeauna, a incercat
Stiu ca multe au fost in stare sa ma faca altul pentru ele, dar numai ea a reusit sa ma faca altul pentru noi.
Numai ea m-a facut sa imi spun seara ca inseamna cat toata lumea asta.
Daca si tu te aproprii cateodata de fereastra si vezi pe cineva in fiecare lucru, de acolo, de jos, atunci fi altul pentru voi, lupta oricat e nevoie, si tine de ea exact pana atunci cand nu mai ai deloc de ce sa tii. Nu-i da drumul, niciodata, nici cand vrea sa plece, niciodata, pentru ca vezi tu, nu toti oamenii din viata ta o sa insemne tot, nu toti o sa te lase sa ii iubesti exact atat de mult cat poti, n-o sa ai mereu ocazia sa le demonstrezi asta.
Poate ca ea e ultima care inseamna cat o lume intreaga, si ceva mai mult. O viata, si inca putin.
miercuri, 9 iunie 2010
Afacerea vietii mele
Am avut buzunarul gol dar o inima plina - asa ca am investit in tine. Dupa o vreme mi-am revizuit capitalul - buzunarul la fel de gol, inima prea plina si o viata fericita. Iata ce pot numi afacerea vietii mele!
Masina nu o pot face sa mearga iubire, facturile nu le pot plati cu dragoste, dragostea nici macar nu ne tine de foame dar, sa vezi si sa nu crezi, - dragostea ne face cei mai fericiti oameni de pe pamant!
Unele lucruri nu sunt facute pentru a fi intelese ci pentru a fi traite, afacerile nu se incadreaza in nici un caz la aceasta categorie, dar defapt dragostea in nici un caz nu e o afacere, nu e nici macar o intelegere intre doi oameni ca sa aiba grija unul de celalalt, dragostea e pur si simplu un miracol, un fenomen misterios prin care doua persoane doar aflate una in prezenta celeilalte devin fericite si implinite.
sâmbătă, 20 martie 2010
Pentru ca toate povestile au un sfarsit.
De vina sunt eu, pentru ca te iubesc.
Iar pe langa asta, de atatea alte cele...
De vina sunt eu, ca am avut grija de tine intotdeauna. De vina sunt eu, ca nu am plecat. De vina sunt tot eu ca nu te-am lasat macar pe tine sa pleci. De vina sunt eu, ca am avut incredere in tine. De vina sunt eu, ca am asteptat atat. De vina sunt eu, ca te-am iertat. De vina sunt eu, ca am crezut ca poate, in vreun fel, meriti. De vina sunt eu, ca nu am crezut nimic din tot ce am auzit. De vina sunt eu, ca am tacut prea mult. De vina sunt eu, ca am uitat ca oamenii nu se schimba niciodata, niciodata. De vina sunt eu, pentru anii ce-au trecut.
Pentru tot restul, de vina esti tu, stii prea bine ca-i asa, de vina esti tu ! Si cat as vrea sa pot schimba..
Nu pot sa spun ca nu mi-a facut placere. Orice poveste care a inceput candva, trebuia sa aibe si un sfarsit. Si nu, cateodata chiar nu mai conteaza cate lucruri mai ai de spus, de aratat, de iertat, de dat, de luat inapoi, nu mai conteaza cat iubesti sau cat nu, cat iti pasa sau cat ti-a pasat. Cateodata te ridici doar si pleci, scriind ultima pagina a unei povesti care parea sa nu se mai termine niciodata, oricat ar durea de tare, orice ar insemna asta. Da, acum s-a terminat si povestea asta, s-a foarte terminat.
~faster than you can follow me from this place, and farther than you can find me...I`m leaving today~
Iar pe langa asta, de atatea alte cele...
De vina sunt eu, ca am avut grija de tine intotdeauna. De vina sunt eu, ca nu am plecat. De vina sunt tot eu ca nu te-am lasat macar pe tine sa pleci. De vina sunt eu, ca am avut incredere in tine. De vina sunt eu, ca am asteptat atat. De vina sunt eu, ca te-am iertat. De vina sunt eu, ca am crezut ca poate, in vreun fel, meriti. De vina sunt eu, ca nu am crezut nimic din tot ce am auzit. De vina sunt eu, ca am tacut prea mult. De vina sunt eu, ca am uitat ca oamenii nu se schimba niciodata, niciodata. De vina sunt eu, pentru anii ce-au trecut.
Pentru tot restul, de vina esti tu, stii prea bine ca-i asa, de vina esti tu ! Si cat as vrea sa pot schimba..
Nu pot sa spun ca nu mi-a facut placere. Orice poveste care a inceput candva, trebuia sa aibe si un sfarsit. Si nu, cateodata chiar nu mai conteaza cate lucruri mai ai de spus, de aratat, de iertat, de dat, de luat inapoi, nu mai conteaza cat iubesti sau cat nu, cat iti pasa sau cat ti-a pasat. Cateodata te ridici doar si pleci, scriind ultima pagina a unei povesti care parea sa nu se mai termine niciodata, oricat ar durea de tare, orice ar insemna asta. Da, acum s-a terminat si povestea asta, s-a foarte terminat.
~faster than you can follow me from this place, and farther than you can find me...I`m leaving today~
vineri, 19 martie 2010
Lucruri care nu mai conteaza,dar nu se uita.FUCK YOU VERY MUCH
Sa iti amintesti fraiero, cine am fost eu, cine am fost noi, si cine nu ai fost tu niciodata!
Sa stii ca cineva, candva, te-a iubit mai mult ca orice, si nu ti-a spus. Sa stii ca nu ai fost in stare sa vezi, si ar putea sa iti ia o viata, dar intr-o zi tot vei intelege ca tu ai pierdut. Sa stii ca acel cineva am fost eu.
Sa stii ca acelasi cineva te vede acum cu alti ochi. Sa stii ca tu imi esti draga, cateodata mai mult ca altadata, dar niciodata nu o sa fi in stare sa ma faci sa nu te dispretuiesc. Imi esti draga, pentru ce erai. Sa stii ca pentru cineva, tu, ca persoana, ca intreg, ca parte din TOT, ai murit. Sa stii ca acel cineva, sunt tot eu.
Sa stii ca cineva si-a luat in timp o mare parte inapoi din ce ti-a dat tie. Niciodata capabil sa ia tot, dar intotdeauna capabil sa isi recupereze demnitatea si iubirea. Sa stii ca cineva iubeste acum pe altcineva, la fel cum te-a iubit pe tine, cineva se uita in ochii ei cum se uita in ai tai, si ii spune cum iti spunea tie. Nu trebuie sa spun cum, asa-i? Ramane intre noi. Cineva uita in fiecare secunda tot ce tu ai lasat sub forma de "amintire". Cineva saruta alte buze, si invata cum sa nu le mai simta pe ale tale. Cineva are pe altcineva acum, si tot tu ai pierdut, tot tu...iar acel cineva scumpo, voi fi mereu eu.
Cineva te vede, sau te cauta, in toata lumea, dar nu te mai recunoaste nici in tine. Cineva te tine ca o parte din el, pentru ca ai insemnat prea mult sa te dea dracu, asa cum ai merita. Cineva isi aminteste de tine in fiecare zi, dar in niciun caz cu placerea cu care ar vrea sa o faca.
Cineva, undeva, dobitoaco, nu o sa iti dea niciodata drumul, blestemandu-te si urand fiecare mica parte din tine. Cineva, candva, te-a iubit, fraiero! Acel cineva, stim amandoi ca nu pot fi decat eu, iar acel cuiva caruia ma adresez, nu poti fi decat tu.
Sa stii ca cineva, candva, te-a iubit mai mult ca orice, si nu ti-a spus. Sa stii ca nu ai fost in stare sa vezi, si ar putea sa iti ia o viata, dar intr-o zi tot vei intelege ca tu ai pierdut. Sa stii ca acel cineva am fost eu.
Sa stii ca acelasi cineva te vede acum cu alti ochi. Sa stii ca tu imi esti draga, cateodata mai mult ca altadata, dar niciodata nu o sa fi in stare sa ma faci sa nu te dispretuiesc. Imi esti draga, pentru ce erai. Sa stii ca pentru cineva, tu, ca persoana, ca intreg, ca parte din TOT, ai murit. Sa stii ca acel cineva, sunt tot eu.
Sa stii ca cineva si-a luat in timp o mare parte inapoi din ce ti-a dat tie. Niciodata capabil sa ia tot, dar intotdeauna capabil sa isi recupereze demnitatea si iubirea. Sa stii ca cineva iubeste acum pe altcineva, la fel cum te-a iubit pe tine, cineva se uita in ochii ei cum se uita in ai tai, si ii spune cum iti spunea tie. Nu trebuie sa spun cum, asa-i? Ramane intre noi. Cineva uita in fiecare secunda tot ce tu ai lasat sub forma de "amintire". Cineva saruta alte buze, si invata cum sa nu le mai simta pe ale tale. Cineva are pe altcineva acum, si tot tu ai pierdut, tot tu...iar acel cineva scumpo, voi fi mereu eu.
Cineva te vede, sau te cauta, in toata lumea, dar nu te mai recunoaste nici in tine. Cineva te tine ca o parte din el, pentru ca ai insemnat prea mult sa te dea dracu, asa cum ai merita. Cineva isi aminteste de tine in fiecare zi, dar in niciun caz cu placerea cu care ar vrea sa o faca.
Cineva, undeva, dobitoaco, nu o sa iti dea niciodata drumul, blestemandu-te si urand fiecare mica parte din tine. Cineva, candva, te-a iubit, fraiero! Acel cineva, stim amandoi ca nu pot fi decat eu, iar acel cuiva caruia ma adresez, nu poti fi decat tu.
Nu o sa mai fie ce a fost
Nu te vad altfel, ci nu te mai vad.
Uita-te in ochii mei si o sa vezi cum nu te mai vad, cum nu mai vreau sa te vad, cum imi feresc privirea de tine. Stii ca aveai rolul principal in privirea mea? Stii ca te vedeam doar si doar pe tine? Stii...?
Imi lipseste zambetul pe care il stiai, pe care il iubeai, care era al tau. Doar zambetul ala. L-am inlocuit cu altu`, si nu mi-a fost greu, pentru ca niciodata nu o sa reprezinti destul de mult cat sa imi stergi mie zambetul de pe buze. Nimeni nu o sa reprezinte. Niciodata.
Imi lipseste bucuria din suflet care o aveam cand te auzeam, cand te vedeam, sau doar cand ma gandeam la tine. Si cu toate astea, tu nu imi lipsesti. Nu o sa imi mai lipsesti niciodata.
Imi lipseste dorul de tine, si o sa imi lipseasca intr-una. Nu imi pica bine, dar prefer sa imi lipseasca dorul, decat sa imi lipsesti tu.
Daca te doare? Nu, stiu si eu ca nu te doare, la fel de bine cum stiu ca o sa te doara intr-o zi, din nou; la fel de bine cum stiu ca "tot la mine vii, tot la mine tii"; la fel de bine cum stiu ca nu o sa mai fiu aici; la fel de bine cum stiu ca o sa iti doresti sa mai fi fost aici; la fel de bine cum stiu ca o sa incerci sa ma inlocuiesti cu primul care il gasesti; la fel de bine cum stiu ca nu o sa poti niciodata; la fel de bine cum stiu ca o sa iti para rau, o sa iti para rau pentru ca m-ai lasat sa plec, inca o data, si nu ar fi trebuit.
Nu mai am multe de spus, poate nu mai e nimic de spus, un timp. Am sa fiu aici mereu, dar nu cum am fost. Am sa te ajut mereu, dar nu cum o faceam. O sa ai tot timpul un loc in inima mea, dar nu cel pe care il aveai. O sa fi mereu altfel decat "restul", dar nu o sa mai fi niciodata "tu si restul".
Intotdeauna o sa te iubesc, proasto.
Marius. :)
Uita-te in ochii mei si o sa vezi cum nu te mai vad, cum nu mai vreau sa te vad, cum imi feresc privirea de tine. Stii ca aveai rolul principal in privirea mea? Stii ca te vedeam doar si doar pe tine? Stii...?
Imi lipseste zambetul pe care il stiai, pe care il iubeai, care era al tau. Doar zambetul ala. L-am inlocuit cu altu`, si nu mi-a fost greu, pentru ca niciodata nu o sa reprezinti destul de mult cat sa imi stergi mie zambetul de pe buze. Nimeni nu o sa reprezinte. Niciodata.
Imi lipseste bucuria din suflet care o aveam cand te auzeam, cand te vedeam, sau doar cand ma gandeam la tine. Si cu toate astea, tu nu imi lipsesti. Nu o sa imi mai lipsesti niciodata.
Imi lipseste dorul de tine, si o sa imi lipseasca intr-una. Nu imi pica bine, dar prefer sa imi lipseasca dorul, decat sa imi lipsesti tu.
Daca te doare? Nu, stiu si eu ca nu te doare, la fel de bine cum stiu ca o sa te doara intr-o zi, din nou; la fel de bine cum stiu ca "tot la mine vii, tot la mine tii"; la fel de bine cum stiu ca nu o sa mai fiu aici; la fel de bine cum stiu ca o sa iti doresti sa mai fi fost aici; la fel de bine cum stiu ca o sa incerci sa ma inlocuiesti cu primul care il gasesti; la fel de bine cum stiu ca nu o sa poti niciodata; la fel de bine cum stiu ca o sa iti para rau, o sa iti para rau pentru ca m-ai lasat sa plec, inca o data, si nu ar fi trebuit.
Nu mai am multe de spus, poate nu mai e nimic de spus, un timp. Am sa fiu aici mereu, dar nu cum am fost. Am sa te ajut mereu, dar nu cum o faceam. O sa ai tot timpul un loc in inima mea, dar nu cel pe care il aveai. O sa fi mereu altfel decat "restul", dar nu o sa mai fi niciodata "tu si restul".
Intotdeauna o sa te iubesc, proasto.
Marius. :)
luni, 8 martie 2010
Degeaba tipi. Degeaba imi reprosezi ca maine nu te mai gasesc, ca te-ai saturat, ca pleci si nici nu o sa iti amintesti de mine. Taci dracului, o data in viata! Nu te suport, intelegi? Nu te suport!
Degeaba trantesti nenorocitul ala de cearceaf si il calci in picioare...te-ai gandit vreodata ca poate tot ce ma aducea la tine era cearceaful? Te-ai gandit ca imi placea cearceaful ala?
Degeaba trantesti usa, si futi trei pumni in ea, exact la fel de degeaba ca picioarele in perete...era alb, si te-am ajutat sa-l zugravesti, in pizda matii!
Degeaba imi spui sa te ascult, tot ce mai fac e sa te aud, si acum inveti si tu ca este o mare diferenta intre chestiile astea doua, asa-i?
Degeaba imi iei hainele si le arunci pe unde apuci, ca sa plec din tine nu am nevoie de hainele alea. Chiar te rog sa le pastrezi, ar putea fi singurul lucru ce te mai leaga de mine. Daca putea fi candva vorba de dor, iubire sau orice altceva, ai ramas cu niste carpe imbibate in parfum. Pasatreaza-le dracului si lasa-ma sa plec.
Degeaba tragi de orice parte din corpul meu; poate candva puteai considera ca iti apartine, dar considera-le vremuri apuse. Oricum o sa plec.
Degeaba ma rogi, degeaba imi explici, degeaba te inrosesti, degeaba plangi si spui toate cuvintele alea de cacat din nou.
Ia-ti mainile de pe mine, desprinde-ti buzele de ale mele si da-mi drumul la mana, daca nu vrei sa lasi mai multa scarba in sufletul meu decat ai lasat deja.
Degeaba iei cheia aia si o ascunzi agitat ca un copil prost care tocmai isi cauta jucaria. Tu nu o sa iti mai gasesti jucaria niciodata, pot sa stau langa usa ore intregi si daca te uiti in ochii mei, o sa sti ca nu mi-am schimbat cu nimic parerea...daca te uiti in ochii mei, o sa vezi privirea pe care nu ai vazut-o niciodata...asa ca da-mi naibii cheile alea, si varsa-ti nervii pe amantii tai de doi bani. Sigur, acum nu mai conteaza ei, sigur, de ce nu m-am gandit la asta..?!
Azi, tot ce faci tu, copil care mi-esti drag de tareeee mult timp, e degeaba. Azi o sa plec eu, azi o sa te las sa te uiti ca o tampita dupa mine cum te las, fara nicio explicatie, cum "ti-o trag" exact dupa modelul tau. Azi o sa bei tu litri aia de alcool si o sa fumezi tu zecile de pachete, o sa iti suni tu indurerata prietenii care nu dau niciun ban pe drama ta. Azi o sa plangi tu si o sa iti fie tie dor, azi o sa ma cauti tu in toate locurile in care eram si nu o sa ma gasesti, azi o sa sti tu ca am plecat, si mai grav, ca nu ma intorc.
Azi scumpa mea, pe care o iubeam de atata amar de timp, copilul meu naiv care nu a stiut decat sa se joace, care a crezut ca poate castiga mereu, azi fraiero...azi nu esti a mea.
Degeaba trantesti nenorocitul ala de cearceaf si il calci in picioare...te-ai gandit vreodata ca poate tot ce ma aducea la tine era cearceaful? Te-ai gandit ca imi placea cearceaful ala?
Degeaba trantesti usa, si futi trei pumni in ea, exact la fel de degeaba ca picioarele in perete...era alb, si te-am ajutat sa-l zugravesti, in pizda matii!
Degeaba imi spui sa te ascult, tot ce mai fac e sa te aud, si acum inveti si tu ca este o mare diferenta intre chestiile astea doua, asa-i?
Degeaba imi iei hainele si le arunci pe unde apuci, ca sa plec din tine nu am nevoie de hainele alea. Chiar te rog sa le pastrezi, ar putea fi singurul lucru ce te mai leaga de mine. Daca putea fi candva vorba de dor, iubire sau orice altceva, ai ramas cu niste carpe imbibate in parfum. Pasatreaza-le dracului si lasa-ma sa plec.
Degeaba tragi de orice parte din corpul meu; poate candva puteai considera ca iti apartine, dar considera-le vremuri apuse. Oricum o sa plec.
Degeaba ma rogi, degeaba imi explici, degeaba te inrosesti, degeaba plangi si spui toate cuvintele alea de cacat din nou.
Ia-ti mainile de pe mine, desprinde-ti buzele de ale mele si da-mi drumul la mana, daca nu vrei sa lasi mai multa scarba in sufletul meu decat ai lasat deja.
Degeaba iei cheia aia si o ascunzi agitat ca un copil prost care tocmai isi cauta jucaria. Tu nu o sa iti mai gasesti jucaria niciodata, pot sa stau langa usa ore intregi si daca te uiti in ochii mei, o sa sti ca nu mi-am schimbat cu nimic parerea...daca te uiti in ochii mei, o sa vezi privirea pe care nu ai vazut-o niciodata...asa ca da-mi naibii cheile alea, si varsa-ti nervii pe amantii tai de doi bani. Sigur, acum nu mai conteaza ei, sigur, de ce nu m-am gandit la asta..?!
Azi, tot ce faci tu, copil care mi-esti drag de tareeee mult timp, e degeaba. Azi o sa plec eu, azi o sa te las sa te uiti ca o tampita dupa mine cum te las, fara nicio explicatie, cum "ti-o trag" exact dupa modelul tau. Azi o sa bei tu litri aia de alcool si o sa fumezi tu zecile de pachete, o sa iti suni tu indurerata prietenii care nu dau niciun ban pe drama ta. Azi o sa plangi tu si o sa iti fie tie dor, azi o sa ma cauti tu in toate locurile in care eram si nu o sa ma gasesti, azi o sa sti tu ca am plecat, si mai grav, ca nu ma intorc.
Azi scumpa mea, pe care o iubeam de atata amar de timp, copilul meu naiv care nu a stiut decat sa se joace, care a crezut ca poate castiga mereu, azi fraiero...azi nu esti a mea.
joi, 4 martie 2010
Cum schimbi in oameni mari,niste copii..
Atunci. Spui atunci, si pare de mult. Pare sa fi trecut o vesnicie, pare sa fi trecut o lume peste noi, generatii intregi si atat de mult timp. Si nu pentru ca au trecut de noi mii probleme care ne’au facut sa ni se pare ca timpul trece repede…ci pentru ca ne’am schimbat. Atat de mult incat spui cuvantul “copil”, si te vezi pe tine acum cativa ani, doar cativa, nu multi, o cu totul alta persoana.
Esti in fata blocului, si te joci si esti fericit si nu iti pasa. Nu ai tu treaba cu viata si alte lucruri. Ai prieteni langa tine, iar daca te certi, te certi pentru jucaria aia care chiar nu vrei sa i’o dai, dar ti’o ia si parca nu ar fi de ajuns, ti’o si murdareste, sau chiar poate o rupe! Esti imbracat in ce era curat in dulap si a pus mama pe tine, ca a zis ca asa e bine sa te imbraci. Nu ai bani la tine, nu ai ce face cu asa ceva, iar daca ai gasi un milion pe jos, nu ai stii daca sa ii lasi sau sa ii ei, dar probabil i’ai lasa. Bei un pahar de suc acidulat si te simti vinovat si putin speriat la gandul ca ai auzit de atatea ori cum mama zicea ca nu sunt bune si fac rau la stomac. Nici ciocolata nu ar trebui sa mananci prea multa, dar prietenul tau tocmai a adus una afara si nu il poti lasa pur si simplu sa se intoarca cu ea acasa. Veneai seara acasa si daca iti era frica de ceva, era vorba de vreun caine. Nu ai mai prins tu “Noapte buna, copii”, dar cand veneai acasa, te uitai cu siguranta la “Mihaela”. Daca auzeai vreodata de “rupere”, nu putea fi nimic altceva decat un simplu obiect care s’a rupt. Iar daca din greseala, auzeai de sex, te inroseai instantaneu si incepeai sa razi 10 minute bune, pomenind apoi despre incidet cu prietenii, folosind bineinteles “stii tu ce ;))”. Pentru ca erai un copil inocent care nu stia pe ce lume e, dar nimanui nu ii era mila de tine, pentru ca nici nu iti pasa ce se intampla de fapt in jurul tau si toti stiau ca vei afla oricum prea devreme.
Si uite ca asa e. Uita’te la tine acum. Esti mereu plecat si daca te intorci acasa, o faci in trecere A devenit un loc unde mananci si dormi, mai stai poate pe nelipsitul Yahoo Messenger, si iar pleci…nu iti mai e frica ca nu faci ce zicea mama, pentru ca probabil mama nici nu s’a gandit nu ca o sa faci asa ceva, ci ca o sa le faci atat de repede. Ai 13 sau ai 17 ani, tot umblii prin cluburi si tot vii beat acasa. Acum nu mai bei suc acidulat, doar daca scrie “Beck’s”, “Heineken” sau asa ceva pe sticla. Dar bei mult sucuri neacidulate..de struguri, de prune..si e incredibil ce fericit esti apoi o seara intreaga. Acum daca auzi de “rupere” m chiar daca e intr’un context cat se poate de apropiat de verbul “a se rupe”, tu o sa te gandesti la betie sau la sex. Nu, nu esti un alcoolic vai de capul tau sau vreun pervers…dar in general, doar la asta te gandesti. Te mai duci si pe la scoala, dar nu mai conteaza prea mult, o sa te agiti cand o sa vina intrarea la liceu sau bacu’, pana atunci ce’ti pasa tie. Acum nu mai mananci nici macar ciocolata, si nici prieteni care sa vina cu ciocolata afara nu mai ai. Se mai intampla totusi, cateodata, si scrie “Black Stone” pe ea. Pacat ca se duce repede, dar continui cu o pastiluta, nu e asta o problema. Prietenul tau nu iti mai rupe nicio jucarie, dar ti’a luat prietena asa ca o sa iasa o mare bataie, chiar daca niciodata nu a fost respectiva mai mult decat o asa numita “pizda”. Acum nu mai ai coarda si papusi sau masinute, dar ai tigari, ai bricheta, ai din cand in cand si o pastila de ecstasy la tine, ai niste vodka pe undeva, si chiar daca inca nu stii cate gauri are o femeie, tu ai prezervative la tine, bineinteles, daca ai destul creier incat sa iti aduci aminte si de astfel de detalii. Acum stii sa minti, si asta nu te deranjeaza pana observi ca te minti de fapt pe tine. Si ai crescut prea repede, si totul se intampla mai devreme, dar faci fata pentru ca asa suntem toti cei din jurul tau, de varste apropiate. Pentru ca trece timpul pentru ca suntem o generatie de testare, si atatea lucruri noi se incearca pe noi. Noi dam cu capul de toate mult mai repede si nu ne perimitem sa nu facem fata, pentru ca nimeni nu te intreaba daca esti in stare sa treci peste sau nu. Pentru ca asta esti tu, asta e viata ta, singura, si trebuie sa treci prin ea, singur pana la urma, caci nimeni nu va fii acolo pentru totdeauna, nimeni. Si ai prieteni langa tine, si ai o familie care inca te sprijina, fie ca meriti sau nu, si te mai ai pe tine insuti, si daca vrei, poti sa fi puternic.
Dar te scoli dimineata si te uiti pe geam, si zambesti, ce altceva sa faci? E doar inca o zi, putin mai grea decat cea de ieri, dar mai usoara decat cea de maine, iar asta te linisteste. Si nu regreti cum esti, si iti place viata asta asa cum e, pentru ca e una si in fond, esti fericit. Dar te mai uiti din cand in cand inapoi, si vezi cum erai, si vezi ce puteai fi, si poate ai o urma de regret…dar iti revi, in fond, nu conteaza ce ar fi putut sa fie, conteaza ce e si nu iti pasa ce puteai sa devi…asta esti si asa traiesti, in generatia asta, in lumea asta…azi.
Esti in fata blocului, si te joci si esti fericit si nu iti pasa. Nu ai tu treaba cu viata si alte lucruri. Ai prieteni langa tine, iar daca te certi, te certi pentru jucaria aia care chiar nu vrei sa i’o dai, dar ti’o ia si parca nu ar fi de ajuns, ti’o si murdareste, sau chiar poate o rupe! Esti imbracat in ce era curat in dulap si a pus mama pe tine, ca a zis ca asa e bine sa te imbraci. Nu ai bani la tine, nu ai ce face cu asa ceva, iar daca ai gasi un milion pe jos, nu ai stii daca sa ii lasi sau sa ii ei, dar probabil i’ai lasa. Bei un pahar de suc acidulat si te simti vinovat si putin speriat la gandul ca ai auzit de atatea ori cum mama zicea ca nu sunt bune si fac rau la stomac. Nici ciocolata nu ar trebui sa mananci prea multa, dar prietenul tau tocmai a adus una afara si nu il poti lasa pur si simplu sa se intoarca cu ea acasa. Veneai seara acasa si daca iti era frica de ceva, era vorba de vreun caine. Nu ai mai prins tu “Noapte buna, copii”, dar cand veneai acasa, te uitai cu siguranta la “Mihaela”. Daca auzeai vreodata de “rupere”, nu putea fi nimic altceva decat un simplu obiect care s’a rupt. Iar daca din greseala, auzeai de sex, te inroseai instantaneu si incepeai sa razi 10 minute bune, pomenind apoi despre incidet cu prietenii, folosind bineinteles “stii tu ce ;))”. Pentru ca erai un copil inocent care nu stia pe ce lume e, dar nimanui nu ii era mila de tine, pentru ca nici nu iti pasa ce se intampla de fapt in jurul tau si toti stiau ca vei afla oricum prea devreme.
Si uite ca asa e. Uita’te la tine acum. Esti mereu plecat si daca te intorci acasa, o faci in trecere A devenit un loc unde mananci si dormi, mai stai poate pe nelipsitul Yahoo Messenger, si iar pleci…nu iti mai e frica ca nu faci ce zicea mama, pentru ca probabil mama nici nu s’a gandit nu ca o sa faci asa ceva, ci ca o sa le faci atat de repede. Ai 13 sau ai 17 ani, tot umblii prin cluburi si tot vii beat acasa. Acum nu mai bei suc acidulat, doar daca scrie “Beck’s”, “Heineken” sau asa ceva pe sticla. Dar bei mult sucuri neacidulate..de struguri, de prune..si e incredibil ce fericit esti apoi o seara intreaga. Acum daca auzi de “rupere” m chiar daca e intr’un context cat se poate de apropiat de verbul “a se rupe”, tu o sa te gandesti la betie sau la sex. Nu, nu esti un alcoolic vai de capul tau sau vreun pervers…dar in general, doar la asta te gandesti. Te mai duci si pe la scoala, dar nu mai conteaza prea mult, o sa te agiti cand o sa vina intrarea la liceu sau bacu’, pana atunci ce’ti pasa tie. Acum nu mai mananci nici macar ciocolata, si nici prieteni care sa vina cu ciocolata afara nu mai ai. Se mai intampla totusi, cateodata, si scrie “Black Stone” pe ea. Pacat ca se duce repede, dar continui cu o pastiluta, nu e asta o problema. Prietenul tau nu iti mai rupe nicio jucarie, dar ti’a luat prietena asa ca o sa iasa o mare bataie, chiar daca niciodata nu a fost respectiva mai mult decat o asa numita “pizda”. Acum nu mai ai coarda si papusi sau masinute, dar ai tigari, ai bricheta, ai din cand in cand si o pastila de ecstasy la tine, ai niste vodka pe undeva, si chiar daca inca nu stii cate gauri are o femeie, tu ai prezervative la tine, bineinteles, daca ai destul creier incat sa iti aduci aminte si de astfel de detalii. Acum stii sa minti, si asta nu te deranjeaza pana observi ca te minti de fapt pe tine. Si ai crescut prea repede, si totul se intampla mai devreme, dar faci fata pentru ca asa suntem toti cei din jurul tau, de varste apropiate. Pentru ca trece timpul pentru ca suntem o generatie de testare, si atatea lucruri noi se incearca pe noi. Noi dam cu capul de toate mult mai repede si nu ne perimitem sa nu facem fata, pentru ca nimeni nu te intreaba daca esti in stare sa treci peste sau nu. Pentru ca asta esti tu, asta e viata ta, singura, si trebuie sa treci prin ea, singur pana la urma, caci nimeni nu va fii acolo pentru totdeauna, nimeni. Si ai prieteni langa tine, si ai o familie care inca te sprijina, fie ca meriti sau nu, si te mai ai pe tine insuti, si daca vrei, poti sa fi puternic.
Dar te scoli dimineata si te uiti pe geam, si zambesti, ce altceva sa faci? E doar inca o zi, putin mai grea decat cea de ieri, dar mai usoara decat cea de maine, iar asta te linisteste. Si nu regreti cum esti, si iti place viata asta asa cum e, pentru ca e una si in fond, esti fericit. Dar te mai uiti din cand in cand inapoi, si vezi cum erai, si vezi ce puteai fi, si poate ai o urma de regret…dar iti revi, in fond, nu conteaza ce ar fi putut sa fie, conteaza ce e si nu iti pasa ce puteai sa devi…asta esti si asa traiesti, in generatia asta, in lumea asta…azi.
luni, 22 februarie 2010
Monolog
Mi-am pierdut curajul de a scrie, de a-mi lăsa gândurile libere să-mi inunde întreaga fiinţă. Am devenit din Nimeni un nimic şi asta-mi taie respiraţia puţin câte puţin. Cu siguranţă nu sunt singura persoană din lume care trăieşte cu acest sentiment, dar nu mă încălzeşte cu nimic că poate şi tu eşti la fel, pentru că nu eşti aici, nu sunt acolo să ne completăm lacunele.
Am început de ceva vreme să te caut în privirile fiecărei femei ce-mi taie calea. Încerc să te descopăr murdărindu-mi palmele ce rătăcesc haotic pe feţe ce nu-mi trezesc măcar un miligram de fior. Mi-am lăsat buzele să alerge prin vântul ăsta nemernic, dar nu te găsesc.
Mă ascund în fiecare trup ce-mi lasă falsa senzaţie că ai fi tu, dar am obosit; odată cu timpul, odată cu trupul. Închid ochii şi-ţi văd zâmbetul creionat pe o umbră. Încerc în van să-ţi desluşesc ochii, dar e mult prea întuneric. Ai început să semeni cu mine şi asta mă doare cel mai tare, căci m-aş blestema dacă aş şti cu adevărat că şi sufletul tău e un păgân, ca şi al meu. Ţi-aş cere să mă părăseşti căci lângă mine te-ai plafona, dar nici de lucrul ăsta nu sunt sigur.
Uneori mă trezesc cu cer senin în frunte şi mă privesc 3 minute în oglinda pe care acum câteva seri, singur am mânjit-o . De cele mai multe ori mă trezesc întunecat şi plin de ceaţă. Mâna-mi umblă teleghidată prin aşternuturi. Te caut şi strâng cu putere perna din care mă zbat să-ţi adun mirosul din visele noastre pe care tâmpla mea le-a lăsat acolo. Dar tu n-ai fost aici, nu eşti şi poate nu vei fi niciodată.
Nu vreau să mă consideri jalnic sau cel puţin un barbat care din lipsă de ocupaţie se agaţă de câte-un nou sentiment ce-i frământă sufletul. Nu, nu sunt încă, niciunul dintre aceste două. Nu mai sunt nici măcar un copil drăgălaş plin de vise şi speranţe.
Cum se numeşte un om care nu mai poate plânge?
Mă frământ aiurea. Stau şi-mi pun 1000 de întrebări la care nu primesc niciun răspuns ci doar alte 1000 de întrebări.
Mă grăbesc.
Ps: "Mă poţi învia oricând, chiar dacă n-am murit!" Paul Aretzu
duminică, 21 februarie 2010
Exista iubiri pe care nu le poti duce.Te ard, te consuma pe dinauntru,incep frumos si se termina prost pentru ca,pur si simplu,sufletul nu poate sa le incapa atat de mari,atat de intense,atat de neobisnuite.Eu am trait o astfel de iubire si, desi ma costat foarte mult desi regret ca a fost o iubire efemera,imi amintesc cu placere despre zilele cand paseam pe nori si respiram prin toti porii.N-ai cum sa nu-ti dai seama cand ti se intampla,pentru ca aceste povesti sunt complet diferite de celalalte amoruri de iubirile cuminti.Inima iti bate atipic uneori uita sa bata odata si apoi iar o ia din loc,ai stele in priviri,incepi sa observi fluturii si petalele zburand prin aer,te induioseaza sa-i vezi pe altii sarutandu-se pe banci,dar ti-e si putin mila de ei ,pentru ca sti ca ei nu simt ceea ce simti tu.Nu se poate ca pe o raza de 3 km in jurul tau sa mai existe cineva in aceiasi stare de gratie�Adevarul este ca,atunci cand te loveste"nenorocirea"asta numita dragoste imposibila,nu ai de ales.Nu poti decat sa arzi,sa iubesti si sa speri ca vei supravietui plagii asteia,ca la un moment dat iti vei putea recapata controlul asupra propiilor actiuni si vei reusi sa recompui;n-ai sa ramai o carcasa goala,o cochilie scofalcita ,lipsita de suflet,lipsita de viata.Pentru ca stii,cand iti traiesti aventura vietii,nu are cum sa dureze,prevezi finalul si poate de aceea te arunci orbeste in bratele celui caruia i te abandonezi,sti ca ca este pentru putin timp si faci totul acum,cat mai apuci,inainte ca totul sa se transforme intr-o durere permanenta,continua,surda,mai rea decat toate durerile de masea din lume.Cu mine asa s-a intamplat.Daca astazi inca am mintea intraga,asta i se datoreaza doar prietenilor mei Marius si Dragos care au stiut sa imi fie umbra si inger pe vremea cand eu nu mai vedeam si numai auzeam decat ceea ce avea legatura cu el.Am avut noroc.Nu multi au bafta asta.Nu multi au bafta mea,nu multi realizeaza ce li se intampla.Abia dupa ce povestea se termina,cand cauta motivele pentru despartirea brusca si inexplicabila,isi dau seama pur si simplu ca nu se mai putea.Acestia din urma raman pustiiti,devin niste morti vii, pentru ca merg inainte fara sa stie macar ca sufletul lor este mort,ingropat si cu parastasul deja incheiat."IUBESC SUFLETUL TAU "niciodata nu o sa uit aceste cuvinte!S-a intamplat ca nu mai pot asa.E prea mult pt mine.Iarta-ma!Te rog sa sti ca eu traiesc cu gandul ca tu existi si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit sa te intalnesc si sa ma bucur de tine aceea perioada.Orice s-ar intampla sa nu uiti ca te iubesc!Chiar daca nu vb,chiar daca nu o sa mai fim niciodata fata in fata,ma gandesc la tine si te iubesc!Pe mine povestea asta m-a intarit.Iubirea asta,naiva,curata,platonica,mi-a dat ocazia sa inteleg cine sunt si ce merit,mi-a dat un reper dupa care ma pot ghida toata viata.Am si momente de oboseala,de dezamagire,mai ales cand cei din jur nu se ridica la inaltimea asteptariilor mele.Atunci imi spun ca nu trebuie sa sa uit cine sunt ca am fost "iubitul" ei si daca ea s-a"indragostit"de mine,daca EA mi-a vazut aripile crescute pe dinauntru,atunci nimik nu mai conteaza,stiu cine sunt.Si-atunci trec prin lume,ca un diamant,stralucind in desertul Namibiei,cel mai mare pustiu din lume dar mai mic decat cel pe care plecarea ei l-a lasat in sufletul meu.
Lacrimi de copil mare..
Azi am plans ca un copil. M-au durut ingrozitor vorbele tale si nu am stiut cum altfel sa imi exprim frustrarea. Si am plans.
Doar ca de data asta am plans in bratele ei. Lacrimile mi-au curs pe obraji in ritmul batailor inimii ei. Ii ascultam printre suspine fiecare bataie si imi dadeam seama ca nici nu mai stiu ce inseamna. Erau vremuri in care fiecare zgomot pe care il auzeau din pieptul ei , stiam ce reprezinta. Acum nu stiam. Incercam sa imi amintesc si mi se parea ca toate s-au intamplat acum 300 de ani. Cum plangeam mai cu foc si mai furios pe tine, cu atat sporea si inima ei ritmul in care batea. Simteam cum ii venea sa puna totul pe pauza, sa vina sa iti dea un pumn in gura si apoi sa ma ia in brate din nou. Dar stie mai mult decat atat. Stie ca nu meriti, ca nu merit si ca nu se merita in general. Am plans. Ca un copil. Cu lacrimi mari ce i-au udat tricoul. Frustrarile acumulate au refulat si cateva ore n-am putut sa opresc inundatia asta.
M-as fi lipit de ea sa nu mai fiu nevoit sa ii dau drumul vreodata. Si nu pentru o mare iubire ce i-as purta-o, ci doar dintr-un egoism pur de a fi protejat. Plangeam si imi aminteam de tine, de tot ce a fost intre noi, de tot ce nu a fost, de tot ce ne-am spus, de toate vorbele pe care ni le-am aruncat doar pentru a ne face rau reciproc.
In zadar... intre noi toate s-au intamplat in zadar! Pentru ca nu am avut un dram de noroc. Am avut tot, mai putin o sansa.
As vrea sa invat sa merg pe aleea asta cu tine atat de aproape... dar nu stiu daca pot. Nu stiu daca pot trai stiind ca esti asa de aproape. Nu stiu daca iti pot tolera fericirea.
Mai imi curg doua lacrimi. Azi plang. Maine, maine sunt altul!!! Si... iar nu mai sunt al tau...
sâmbătă, 20 februarie 2010
So... Maybe I'm addicted
Sunt dependent. Esti drogul meu de cativa ani de zile. Te iau in functie de starea vremii, in functie de cat de tare vreau sa uit de ceva sau in functie de cat de tare imi tremura corpul de dorinta. Nu te iubesc, dar te vreau. Vreau sa te am si sa fii in tot corpul meu. Vreau sa respir, sa transpir, sa iubesc si sa traiesc prin tine. Vreau broboane de sudoare pe frunte atunci cand in sfarsit te am. Vreau. Deci sunt dependent. De tine. De mainile tale, de buzele tale, de bratele tale, de bataile inimii tale. Sunt intr-o faza in care dependenta imi poate fi fatala.
Dar nu imi este. Sunt un drogat cu temele la zi. Stiu ca te-am luat haotic atatia ani, stiu ca m-am folosit de atatea ori de sentimentul asta de placere vinovata si oarecum bolnava, incat stiu, sunt constient ca trebuie sa ma opresc. Un fel de reabilitare. Drogatii se duc adesea la reabilitare si se mint si mint pe toata lumea din jur ca asta isi doresc: sa scape de viciul asta. Dar nu, corpul nu asta isi doreste! Corpul isi vrea drogul, isi vrea sentimentele si senzatiile inapoi. Vrea sa pluteasca din nou. Medicii i-au spus sevraj, poetii i-au spus dor. Mie intotdeauna mi-au placut mai mult poetii: poezii scriu si acum, pe cand injectii n-o sa fac niciodata in viata mea nici unei portocale!
Eu sunt un drogat cu capul pe umeri. Stiu ca sunt dependent si in momentul in care in urma unui val imens de placere si a unei doze prea mari de tine, voi ajunge la pamant. Am ajuns. Dar mi-am invins teama si am zis: ok, mergem la reabilitare. O sa invat sa traiesc fara dorinta asta bolnava care imi macina tot corpul. Fara trezitul in miezul noptii, transpirat si plin de dorinta. Fara saruturile alea care te storc de orice putere si care iti lipesc stomacul de sira spinarii. Fara mangaierile alea vesnice care imi imoaie genunchii. Fara ochii aia caprui si blanzi care rad doar cand ma privesc plin de dorinta. O sa tremur, o sa ma zbat, o sa urlu si o sa plang. O sa imi amintesc de toate, o sa blestem si o sa te blestem. O sa dau vina pe soarta, o sa vreau macar un sarut mic de tot, macar o mana pe fund, o sa zic ca ma multumesc cu putin. o sa ma abtin totusi si o sa tremur si o sa slabesc. O sa ajung o fantoma si niciun medicament nu imi va vindeca inima. Si atunci cand sevrajul va trece si corpul meu te va dori intr-o surdina muta, atunci cand toate testele si toate analizele de pe lume o sa imi confirme ca nu mai sunt dependent de tine... atunci draga mea...
Atunci am sa te am din nou... Pentru ca viata este ciclica. Iar eu nu sunt Einstein sau Freud sau mai stiu eu care mare om mort sa ma apuc sa scriu teorii noi.
Eu sunt doar un biet dependent de saruturile tale... Si-mi ajung!
So... Maybe I'm addicted...
Dar nu imi este. Sunt un drogat cu temele la zi. Stiu ca te-am luat haotic atatia ani, stiu ca m-am folosit de atatea ori de sentimentul asta de placere vinovata si oarecum bolnava, incat stiu, sunt constient ca trebuie sa ma opresc. Un fel de reabilitare. Drogatii se duc adesea la reabilitare si se mint si mint pe toata lumea din jur ca asta isi doresc: sa scape de viciul asta. Dar nu, corpul nu asta isi doreste! Corpul isi vrea drogul, isi vrea sentimentele si senzatiile inapoi. Vrea sa pluteasca din nou. Medicii i-au spus sevraj, poetii i-au spus dor. Mie intotdeauna mi-au placut mai mult poetii: poezii scriu si acum, pe cand injectii n-o sa fac niciodata in viata mea nici unei portocale!
Eu sunt un drogat cu capul pe umeri. Stiu ca sunt dependent si in momentul in care in urma unui val imens de placere si a unei doze prea mari de tine, voi ajunge la pamant. Am ajuns. Dar mi-am invins teama si am zis: ok, mergem la reabilitare. O sa invat sa traiesc fara dorinta asta bolnava care imi macina tot corpul. Fara trezitul in miezul noptii, transpirat si plin de dorinta. Fara saruturile alea care te storc de orice putere si care iti lipesc stomacul de sira spinarii. Fara mangaierile alea vesnice care imi imoaie genunchii. Fara ochii aia caprui si blanzi care rad doar cand ma privesc plin de dorinta. O sa tremur, o sa ma zbat, o sa urlu si o sa plang. O sa imi amintesc de toate, o sa blestem si o sa te blestem. O sa dau vina pe soarta, o sa vreau macar un sarut mic de tot, macar o mana pe fund, o sa zic ca ma multumesc cu putin. o sa ma abtin totusi si o sa tremur si o sa slabesc. O sa ajung o fantoma si niciun medicament nu imi va vindeca inima. Si atunci cand sevrajul va trece si corpul meu te va dori intr-o surdina muta, atunci cand toate testele si toate analizele de pe lume o sa imi confirme ca nu mai sunt dependent de tine... atunci draga mea...
Atunci am sa te am din nou... Pentru ca viata este ciclica. Iar eu nu sunt Einstein sau Freud sau mai stiu eu care mare om mort sa ma apuc sa scriu teorii noi.
Eu sunt doar un biet dependent de saruturile tale... Si-mi ajung!
So... Maybe I'm addicted...
vineri, 19 februarie 2010
Eu nu mai plang..
Se spune ca n-a murit nimeni din dragoste. Sau din lipsa ei. Eu nu cred asta. Cred ca durerea pe care ti-o da iubirea, sau mai grav, lipsa ei, este una dintre cele mai insuportabile dureri posibile. Poti sa te anestezieze si sa te spintece pe bucatele, chiar si sa iti scoata inima din piept si tu sa nu simti nicio durere, dar oricate anestezii ai face, oricate medicamente ai lua, daca te doare sufletul, simti in fiecare bucatica din corp.
m-am trezit azi dimineata cu o durere acuta dupa ultima interventie. Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de dimineata.
conduceam cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu imi vad ochii inlacrimati in oglinda. Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprins si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa conduci cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!
Si m-a trosnit si mai tare plansul. Nu mai plange , esti tot ce si-ar dori o femeie, esti tot ce imi doresc si eu, si tu pierzi timpul cu toate proastele! E pacat de ochii aia negri sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza o proasta.
Nu m-a enervat nimeni. De jumatate de an nimeni nu m-a facut sa plang. De asta plang. Pentru ca trec prin viata fara sa mai simt. Ce rezolv ca am parte de senzatii tari atunci cand iubirea mi-e interzisa, daca acum cand poate fi a mea, bat in retragere??! Stii... eu cred ca nu mai am suflet.
Ba ai. Dar e in pauza sufletul tau, scumpul meu. L-ai epuizat, ai iubit pana l-ai terminat. Si acum se incarca si el. Nu mai plange. Hai facem o intrecere pana la Oradea? Ne descarcam nervii?
Nu pot. Am o intalnire.
Si te duci plans?
Nu. Nu mai am suflet. O sa imi sterg lacrimile si zambetul meu stralucitor o sa le distraga atentia de la ochii mei tristi si de la buzele mele uscate. Nu vrei sa ne intalnim diseara?
Nu. Nu mai pot fi amanta ta. Nu pot fi scaparea ta de fiecare data cand ti-e frica. Te iubesc, enorm chiar, dar nu pot sa te sarut si sa stiu ca esti al meu doar pentru 5 minute.
Doar 5 minute!? Ai dreptate iubire... pentru 5 minute, nici nu ma dau jos din masina!
Te iubesc nebunuleee sa ai o zi superba! Si nu mai plange!
Nu mai plang. Si chiar nu am mai plans. Mi-am sters lacrimile. Mi-am exersat zambetul fals si fatal in oglinda si am coborat. Am intrat in facultate plin de mine si ti-am vazut ochii aia care m-au mintit atata timp.
Buna dimineata. pentru inceput...
Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...
m-am trezit azi dimineata cu o durere acuta dupa ultima interventie. Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de dimineata.
conduceam cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu imi vad ochii inlacrimati in oglinda. Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprins si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa conduci cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!
Si m-a trosnit si mai tare plansul. Nu mai plange , esti tot ce si-ar dori o femeie, esti tot ce imi doresc si eu, si tu pierzi timpul cu toate proastele! E pacat de ochii aia negri sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza o proasta.
Nu m-a enervat nimeni. De jumatate de an nimeni nu m-a facut sa plang. De asta plang. Pentru ca trec prin viata fara sa mai simt. Ce rezolv ca am parte de senzatii tari atunci cand iubirea mi-e interzisa, daca acum cand poate fi a mea, bat in retragere??! Stii... eu cred ca nu mai am suflet.
Ba ai. Dar e in pauza sufletul tau, scumpul meu. L-ai epuizat, ai iubit pana l-ai terminat. Si acum se incarca si el. Nu mai plange. Hai facem o intrecere pana la Oradea? Ne descarcam nervii?
Nu pot. Am o intalnire.
Si te duci plans?
Nu. Nu mai am suflet. O sa imi sterg lacrimile si zambetul meu stralucitor o sa le distraga atentia de la ochii mei tristi si de la buzele mele uscate. Nu vrei sa ne intalnim diseara?
Nu. Nu mai pot fi amanta ta. Nu pot fi scaparea ta de fiecare data cand ti-e frica. Te iubesc, enorm chiar, dar nu pot sa te sarut si sa stiu ca esti al meu doar pentru 5 minute.
Doar 5 minute!? Ai dreptate iubire... pentru 5 minute, nici nu ma dau jos din masina!
Te iubesc nebunuleee sa ai o zi superba! Si nu mai plange!
Nu mai plang. Si chiar nu am mai plans. Mi-am sters lacrimile. Mi-am exersat zambetul fals si fatal in oglinda si am coborat. Am intrat in facultate plin de mine si ti-am vazut ochii aia care m-au mintit atata timp.
Buna dimineata. pentru inceput...
Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...
Cuvinte amare...
Daca scriam saptamana trecuta, as fi scris folosind cuvinte dure pe care le-as fi adresat diverselor persoane din viata mea, in special MIE. Mie, mi-as fi spus multe. Ca sunt naiv, ca sunt prea bun, ca sunt prea milos, prea credul, prea usor de pacalit, prea copil, prea mandru, prea orgolios, prea putin bataios, prea fraier.
Tie, ti le-am spus pe toate, pe nerasuflate, prin viu grai, neclipind macar si nevarsand macar un sfert de lacrima. Ti-am spus ca esti o nemernica, o ordinara, o nesimtita, o profitoare, o nenorocita, un om fara suflet. Impasibilitatea cu care te uitai in ochii mei m-a facut sa rad. Zambeam amar cu gandul ca am fost prost odata.
Credeai ca ma voi razbuna si te mira ca inca nu am facut-o. Draga, razbunarea mea nu consta in a-ti strica nici macar o zi din viata. Mi-am primit gustul dulce amarui al razbunarii cand te-am privit in ochi si ti-am citit teama ca te pot distruge, ca as putea sa o fac si ca nu poti controla asta. Gandul asta este cea mai buna razbunare. Nu e nevoie sa te vad suferind, implorandu-ma sau plangand. Neputinta ta, ma copleseste de liniste. Mi-am recapatat linistea dandu-te definitiv la o parte. nu mai asociez niciuna una din amintirile trecute cu imaginea ta actuala si asta ma ajuta sa nu fiu afectat catusi de putin.
Eh, am fost naiv si proast si am gresit. Acum te vad asa cum erai probabil dintotdeauna. Un om de nimic. Prea mic sa devii vreodata mare. Iti lipseste, stilul, clasa, dorinta, tot. Nu am sa iti spun ca iti lipsesc eu. Nu e nevoie de cuvinte, in adancul organelor tale, undeva mai intre ficat si splina ai sentimente. La nastere ursitoarele ti le-au pozitionat gresit in corp si de aceea dai rateuri adesea. Eh, dar cine sunt eu sa judec?!
Nu mai pot fi prostul tau obicei... nu mai pot tine locul celui care iti asculta minciunile si care le traieste silaba cu silaba.
Sper sa ai puterea sa ma vezi fericit. Pentru ca eu, voi fi!
A D I O !
Hey... te-am iubit, FRAIERO!
Tie, ti le-am spus pe toate, pe nerasuflate, prin viu grai, neclipind macar si nevarsand macar un sfert de lacrima. Ti-am spus ca esti o nemernica, o ordinara, o nesimtita, o profitoare, o nenorocita, un om fara suflet. Impasibilitatea cu care te uitai in ochii mei m-a facut sa rad. Zambeam amar cu gandul ca am fost prost odata.
Credeai ca ma voi razbuna si te mira ca inca nu am facut-o. Draga, razbunarea mea nu consta in a-ti strica nici macar o zi din viata. Mi-am primit gustul dulce amarui al razbunarii cand te-am privit in ochi si ti-am citit teama ca te pot distruge, ca as putea sa o fac si ca nu poti controla asta. Gandul asta este cea mai buna razbunare. Nu e nevoie sa te vad suferind, implorandu-ma sau plangand. Neputinta ta, ma copleseste de liniste. Mi-am recapatat linistea dandu-te definitiv la o parte. nu mai asociez niciuna una din amintirile trecute cu imaginea ta actuala si asta ma ajuta sa nu fiu afectat catusi de putin.
Eh, am fost naiv si proast si am gresit. Acum te vad asa cum erai probabil dintotdeauna. Un om de nimic. Prea mic sa devii vreodata mare. Iti lipseste, stilul, clasa, dorinta, tot. Nu am sa iti spun ca iti lipsesc eu. Nu e nevoie de cuvinte, in adancul organelor tale, undeva mai intre ficat si splina ai sentimente. La nastere ursitoarele ti le-au pozitionat gresit in corp si de aceea dai rateuri adesea. Eh, dar cine sunt eu sa judec?!
Nu mai pot fi prostul tau obicei... nu mai pot tine locul celui care iti asculta minciunile si care le traieste silaba cu silaba.
Sper sa ai puterea sa ma vezi fericit. Pentru ca eu, voi fi!
A D I O !
Hey... te-am iubit, FRAIERO!
doar eu... atat de strain mie
Nu stiu ce ma deranjeaza mai tare: linistea din jurul meu sau spatiul imens care ramane gol langa mine?
Lipsa ta sau simplul fapt ca ai facut parte din viata mea?
Compromisurile pe care le-am facut sau propozitiile pe care nu le-am zis?
Saruturile pe care le-am adorat sau lipsa lor?
Trecutul sau prezentul?
Eu sau tu ?
Ca am crezut in tine sau ca acum nu mai cred in nimic ?
Oare ce doare mai tare?!
Singuratatea sau neincrederea ?
Dorinta sau neputinta de a schimba ceva?
In timpul zilei sunt tot ceea ce ti-ai dori sa fii, sa fiu. Dar cand vine seara, sunt doar eu cu mine. Atat de strain mie si atat de singur. Am mintea atat de limpede, incat si ultimele ganduri imi sunt singure. Cand iti pierzi si ultima farama de incredere se duce si ultimul dram de imaginatie. Se opreste productia ca intr-o economie bolnava. Asa si inima mea: nu mai pompeaza sange pentru ca nu mai are cui sa i-l transporte. Totul e intr-o greva totala. Am ajuns asa cum mi-a dorit odata cineva sa nu ajung: o carcasa umana imbracata frumos.
Liniste. Ploaie. Un pat de doua persoane. Doua perne. O singura persoana.
Doar eu... atat de strain mie !
Lipsa ta sau simplul fapt ca ai facut parte din viata mea?
Compromisurile pe care le-am facut sau propozitiile pe care nu le-am zis?
Saruturile pe care le-am adorat sau lipsa lor?
Trecutul sau prezentul?
Eu sau tu ?
Ca am crezut in tine sau ca acum nu mai cred in nimic ?
Oare ce doare mai tare?!
Singuratatea sau neincrederea ?
Dorinta sau neputinta de a schimba ceva?
In timpul zilei sunt tot ceea ce ti-ai dori sa fii, sa fiu. Dar cand vine seara, sunt doar eu cu mine. Atat de strain mie si atat de singur. Am mintea atat de limpede, incat si ultimele ganduri imi sunt singure. Cand iti pierzi si ultima farama de incredere se duce si ultimul dram de imaginatie. Se opreste productia ca intr-o economie bolnava. Asa si inima mea: nu mai pompeaza sange pentru ca nu mai are cui sa i-l transporte. Totul e intr-o greva totala. Am ajuns asa cum mi-a dorit odata cineva sa nu ajung: o carcasa umana imbracata frumos.
Liniste. Ploaie. Un pat de doua persoane. Doua perne. O singura persoana.
Doar eu... atat de strain mie !
Te-am uitat intr-un weekend
M-am uitat intr-un pat care nu era al meu, cu mine, care nu eram eu si cu tine care erai tu in cea mai buna zi a ta. M-am ridicat ca dintr-un vis urat si m-am imbracat. Nu m-am uitat in urma, doar am plecat. Pentru ca locul meu nu era acolo, mainile mele nu trebuiau sa fie intr-ale tale, buzele mele nu trebuiau sa le astepte pe ale tale. Pentru ca nu se cuvine. Pentru ca desi mie imi e bine, facem mult rau. Pentru ca desi noi radem cu lacrimi altii ar varsa sange daca ar sti. Pentru ca asa e mai bine. Sau mai rau. Nici eu nu mai stiu.
Dar am plecat, stii??? Nu ma intorc, nu curand. Imi spui ca trebuie sa ne despartim treptat, ca trebuie sa ne uitam treptat. Adica saptamana asta sa iti uit mana stanga si peste doua saptamani gura? Nu, nu, nu! Eu nu mai pot! Nu mai pot sa fiu omul rau din povestea asta! Nu mai pot sa iti sarut buzele stiind ca provoc atata durere. Nu mai pot sa simt placere cand altii ar plange. NU MAI POT!
Weekend-ul asta, te-am uitat pe tine. Ti-am uitat intai picioarele si apoi abdomenul atat de bine definit. Apoi ti-am uitat fiecare alunita pe care am sarutat-o. Dupa, ti-am uitat bratele in care imi placea atat de mult sa adorm. Linia gatului si barbia. Le-am uitat. Apoi obrazul drept. Buza de sus si buza de jos. Nasul. Ochilor mari si genelor lungi, le-am spus adio. Ti-am sarutat pentru ultima data in gand fruntea si mi-am plimbat pentru ultima data mainile prin parul tau. Apoi am plecat.
Obrazul stang si alunita, nu le uit.
e randul tau acum. Uita-ma tu!
Dar am plecat, stii??? Nu ma intorc, nu curand. Imi spui ca trebuie sa ne despartim treptat, ca trebuie sa ne uitam treptat. Adica saptamana asta sa iti uit mana stanga si peste doua saptamani gura? Nu, nu, nu! Eu nu mai pot! Nu mai pot sa fiu omul rau din povestea asta! Nu mai pot sa iti sarut buzele stiind ca provoc atata durere. Nu mai pot sa simt placere cand altii ar plange. NU MAI POT!
Weekend-ul asta, te-am uitat pe tine. Ti-am uitat intai picioarele si apoi abdomenul atat de bine definit. Apoi ti-am uitat fiecare alunita pe care am sarutat-o. Dupa, ti-am uitat bratele in care imi placea atat de mult sa adorm. Linia gatului si barbia. Le-am uitat. Apoi obrazul drept. Buza de sus si buza de jos. Nasul. Ochilor mari si genelor lungi, le-am spus adio. Ti-am sarutat pentru ultima data in gand fruntea si mi-am plimbat pentru ultima data mainile prin parul tau. Apoi am plecat.
Obrazul stang si alunita, nu le uit.
e randul tau acum. Uita-ma tu!
joi, 18 februarie 2010
........
E ciudata viata , e ciudat modul cum iti rezerva surprizele , e ciudat cum spulbera orice continuitate de trecut ... e pur si simplu incredibil ceea ce se intampla in jurul nostru ... m-am tot gandit la coincidentele acestea perpetue... nu inteleg nimic... incercam sa fim mai buni... incercam sa aratam afectivitate , incercam sa ne facem remarcati , incercam sa ne dam silinta cat mai mare in tot ceea ce facem , incercam sa fim cat mai sinceri si cat mai onesti , incercam sa nu facem persoana de langa noi sa sufere , mai bine acea suferinta sa ne afecteze pe noi , ne doare sa stim ca persoana la care tinem sufera , ne doare sa stim ca persoana la care tinem nu se simte bine , ne omoara gandul ca persoana la care am visat atata timp nu poate fii a noastra...ne doare ca dupa atata timp de suferinta si destin nedrept lucrurile nu se indreapta , ne doare sa stim ca persoana la care tinem ,desi nu am intalnit-o de mult, se afla in bratele altcuiva , ne doare sa stim ca ceea ce visam nu se
gaseste pe lumea asta plina de ura si de prostie , ne doare ca mergem acasa si nu avem la cine sa ne gandim , ne doare ca suntem singuri !!!! ... desi avem pe cineva alaturi nu avem certitudinea ca este al nostru,ca este de incredere,ca tine la noi...si toate acestea pentru ca traim intr-o lume stricata , in care sinceritatea si increderea nu mai exista demult , toate aceste valori au fost inlocuite cu valori perfide,fara sens,fara nuanta,fara contur....cuvinte fara sens,fara rost...si cand intalnim asa numita "dragoste" suferim enorm pentru ca nu o intelegem,pentru ca nu suntem capabili sa iubim , pentru ca ne batem joc de ea,spunem de foarte multe ori "te iubesc" dar oare stim cu adevarat ce inseamna aceasta expresie?Oare chiar stim puterea si semnificatia expresiei "te iubesc" ?...Dumnezeu spune tot timpul in vechea scriptura "iubiti-va",e cea mai mare putere lasata de Dumnezeu pe pamant....cine suntem noi sa ne batem joc de aceasta putere ?... o spunem in orice imprejurare, cand vrem sa indreptam lucruri...repede apelam la "te iubesc",crede-ma foarte putini cunosc cu adevarat sensul acestei expresii...si foarte putini o inteleg,de aceea te nasti cu acest dar,te nasti pentru a iubi...si regreti pentru ca persoana pe care o iubesti nu intelege cand ii spui "te iubesc"...este acea forta care dupa 3 zile dupa ce ne-am cunoscut a inceput sa ne lege , este forta cate te-a facut sa simti ca ma gandesc la tine, este acea forta care ti-a aratat ca lumea-i mult mai simpla decat incercam noi sa o complicam cu ajutorul mintii noastre distructive,cream in jurul nostrum palate, guverne, manipulam...si ? asta inseamna cu adevarat a trai ? ... a fii proriiul tau sclav ?... Citeste cu atentie ceea ce ti-am scris , am fost nevoit pentru ca nu am avut sansa de a te lasa sa ma cunosti,nu a fost timpul necesar,iar aceste cuvinte ma reprezinta ... sunt o parte din sufletul meu... Amandoi stim ce am simtit inainte, chiar dupa prima data de cand te-am cunoscut,nu are rost sa te jenezi nu are rost sa te amagesti si sa te imbeti cu apa chioara! Daca se intampla sa fim impreuna se nastea o dragoste mare intre noi,acum ne aveam unul pe celalt, prindeam aripi,si impreuna stransi in brate spargeam si cele mai cumplite necazuri ale vietii...nu trebuie sa ma crezi,crede ce-ti spune inima si nu ai sa gresesti niciodata...fa-ti viata in asa fel incat sa suferi cat mai putin de pe urma deciziilor pe care le iei...nu pune "MILA" intr-o relatie!!! Nu face decat sa amane dezastrul ce urmeaza,doi oameni stau impreuna pentru ca ceva ii uneste,ceva ii leaga,ceva ii determina sa se respecte....acel ceva este "DRAGOSTEA"....acel ceva este DUMNEZEU....tot il pomenesc pe DUMNEZEU...pentru ca vreau sa-ti transmit un mesaj, si nu pot sa ti`l spun decat prin intermediu blogului..si asta ma doare ca nu ti`o pot spune in fatza....lasa-ti inima sa-ti iasa din piept si sa vada ceea ce incerc sa-ti spun !!! Speranta intotdeauna moare ultima....odata cu fiinta ta !!! Sa nu ma uiti niciodata...
sâmbătă, 13 februarie 2010
Pana unde merge lupta pentru supravietuire.
Am vazut un film care m-a cam enervat, am pomenit “meteoric” si ieri despre el. Se numeste Carriers, e despre un virus ucigas, intra in uom si-l face praf rapid. Uomul sangereaza pe toate orificiile pana ajunge un cadavru viu in descompunere, apoi moare, devenind, nu-i asa, un cadavru mort. (nu ma corectati, stiu ce am scris) Cine ia contact cu bolnavu inca viu- saliva, sange, stropi ori respiratie extrem de apropiata, ia automat virusul ucigas. Deci mai bine sa fuga cat vede cu uochii.
Aici e problema mea. La inceputul filmului ne este prezentata minunata poveste de dragoste dintre doua personaje principale. Un el si o ea. Care par ca se iubesc la infinit. S-au gasit, sint jumatatile perfecte, unul fara celalalt sint nimic, umbre pe pamant. Isi doresc sa fie impreuna pana la sfarsitul vietii si al mortii, sa aiba un copil. Da, scenariul te face sa le simti dragostea cea mare si sa exclami:”Vaaaai, ce frumos, cat se iubesc….”
Pana cand ea e virusata. Deci “a pus-o”, va deceda in curand in chinuri si sange. Iar el, iubitul ei, lumina ochilor ei, soarele ei, jumatatea perfecta, ce-mi facea? Pai o da frumusel jos din masina cu care calatoareau si o lasa singurica in pustie. Sa moara in praf si pulbere, in chinuri si sange. Dragostea lor se sfarsea intr-o agonie perfecta. El pleaca injurand si plangand. Dar pleaca… ‘tu-i gura ma-sii de bou…
In primul rand va doresc sa traiti 1000 de ani sanatosi cu cei dragi alaturea. Sa va bucurati unii de ceilati si sa fiti fericiti. Si acum va intreb, si e intrebare grea: daca omul pe care-l iubesti atat de mult, fara de care simti ca nu mai poti trai, se imbolnaveste de ceva grav-viral, ce faci? Da, daca stai langa el exista riscul sa iei si tu boala si sa mori. Dar stand langa el, expunandu-te acestui risc, poti sa-i alini ultimele clipe. Ce faci? Fugi sau stai? Ce primeaza, instinctul de supravietuire ori dragostea?
Raspunul pare replativ simplu atunci cand iubesti cu adevarat si simti ca iubesti pana in varful degetelor. Stai langa jumatatea ta, eventual iti doresti sa mori inaintea ei. Daca nu se intampla, o vezi murind si mori si tu cate un pic. Dar o carte scrisa de un fost medic din lagarul de la Auschwitz – colaborator al celebrului Mengele – supranumit Ingerul Mortii – descria cum in momentul gazarii tati calcau peste fiice, frati peste surori, soti peste sotii. Gazul umplea incaperea de jos in sus, spre tavan ramanea aer curat. Pana disparea si ala. Dar pana disparea, oameni care s-au iubit nespus se calcau in picoare pentru a ajunge sus, la ultima gura de aer curat.
Tu ce ai face?
Aici e problema mea. La inceputul filmului ne este prezentata minunata poveste de dragoste dintre doua personaje principale. Un el si o ea. Care par ca se iubesc la infinit. S-au gasit, sint jumatatile perfecte, unul fara celalalt sint nimic, umbre pe pamant. Isi doresc sa fie impreuna pana la sfarsitul vietii si al mortii, sa aiba un copil. Da, scenariul te face sa le simti dragostea cea mare si sa exclami:”Vaaaai, ce frumos, cat se iubesc….”
Pana cand ea e virusata. Deci “a pus-o”, va deceda in curand in chinuri si sange. Iar el, iubitul ei, lumina ochilor ei, soarele ei, jumatatea perfecta, ce-mi facea? Pai o da frumusel jos din masina cu care calatoareau si o lasa singurica in pustie. Sa moara in praf si pulbere, in chinuri si sange. Dragostea lor se sfarsea intr-o agonie perfecta. El pleaca injurand si plangand. Dar pleaca… ‘tu-i gura ma-sii de bou…
In primul rand va doresc sa traiti 1000 de ani sanatosi cu cei dragi alaturea. Sa va bucurati unii de ceilati si sa fiti fericiti. Si acum va intreb, si e intrebare grea: daca omul pe care-l iubesti atat de mult, fara de care simti ca nu mai poti trai, se imbolnaveste de ceva grav-viral, ce faci? Da, daca stai langa el exista riscul sa iei si tu boala si sa mori. Dar stand langa el, expunandu-te acestui risc, poti sa-i alini ultimele clipe. Ce faci? Fugi sau stai? Ce primeaza, instinctul de supravietuire ori dragostea?
Raspunul pare replativ simplu atunci cand iubesti cu adevarat si simti ca iubesti pana in varful degetelor. Stai langa jumatatea ta, eventual iti doresti sa mori inaintea ei. Daca nu se intampla, o vezi murind si mori si tu cate un pic. Dar o carte scrisa de un fost medic din lagarul de la Auschwitz – colaborator al celebrului Mengele – supranumit Ingerul Mortii – descria cum in momentul gazarii tati calcau peste fiice, frati peste surori, soti peste sotii. Gazul umplea incaperea de jos in sus, spre tavan ramanea aer curat. Pana disparea si ala. Dar pana disparea, oameni care s-au iubit nespus se calcau in picoare pentru a ajunge sus, la ultima gura de aer curat.
Tu ce ai face?
joi, 11 februarie 2010
astept un simplu punct.
...un simplu punct de final...pe care eu nu reusesc, nu am puterea sa-l pun iar tu il transformi mereu in ...puncte de suspensie...si punctul nu indrazneste sa se puna singur...
astept posomorat si lipsit de speranta sa-mi recapat zambetul si stralucirea in priviri...astept....
oare cum as putea descrie cat de mult te iubesc?! inca nu am aflat cum...dar te iubesc enorm si toata iubirea mea e in zadar...am asteptat atatia ani o clipa care nu o sa vina niciodata, niste cuvinte care nu vor fi niciodata soptite...am asteptat si am sperat prea mult ca drumurile noastre se vor uni intr-un final...ani in care ne-am indepartat parca din ce in ce mai mult...ne despart cativa pasi, dar in acesti pasi zace o vesnicie lacoma si decisa sa ma tina atat de departe si totusi atat de aproape de tine...
de ce nu a fost sa fie?!...de ce D-zeu nu a creat si un raspuns pentru o iubire atat de mare cum a sadit in inima mea numai pentru tine?! mi se pare absurd, mi se pare o pedeapsa, mi se pare un chin prea mare...mi se pare o risipa...sa creezi o dragoste atat de puternica si sa o arunci in vid!
dar incep si eu sa inteleg ca poate cine a spus ca viata e un lung sir de suferinte si nedreptati avea dreptate...
asa ca eu astept in continuare sa se scurga dragostea din mine, astept ca tu sa-ti faci mila si sa-mi dai lovitura finala...taie-mi aripile si poate asa voi inceta sa mai incerc, sa mai cred, sa mai sper ca intr-o buna zi voi zbura...vreau sa fiu liber de tine, de ochii tai, de privirea si buzele tale...vreau sa nu mi se mai zbata aripile in gol...
te iubesc, nu ma iubesti...dar indura-te si lasa-mi un punct, nimic mai mult, doar atat.
marți, 9 februarie 2010
Pentru ultima oara
Astazi, mi-am facut curat in inima, fara sa pastrez nimic ascuns, am alungat clipe de fericire si momente in care imi doream sa mor, totul fara sa privesc inapoi.Insa pentru o clipa m-am lasat purtat de glasuri pe aripile amintirilor ca sa retraiesc inca o data clipa noastra, ca sa mor inca o data.Am zburat cu gandul pe albastrul cerului, ochilor tai am alintat suvitele de par rebele si am cazut acolo de sus, din spatiul dragostei, in bratele tale.Este o durere inexplicabila, dar in acelasi timp este singura placere care mi-a mai ramas de la viata, este… de fapt era o simfonie a sentimentelor fara cuvinte, doar atingerea era de ajuns.Ai fost cea care mi-a deschis inima, si totusi in accelasi timp si cea care a ferecat-o.Acum… acum este un cuvant fara sens pentru ca nu mai pot sa exist fara ce a fost, insa nu pot sa traiesc fara sa uit.Ma apasa greutatea minutelor transformate in ani, nu pot sa traiesc fara sa uit jocu luminii in ochii tai, buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam, acum am pierdut sirul lacrimilor sunt intr-un labirint care… care cred ca este viata mea.Si stiu, stiu ca nu vei veni sa ma salvezi, acum as vrea sa stiu ca esti fericita, daca nu mai insemn nimic ma multumesc sa stiu ca, am fost candva cel ales.Stiu ca am un mod ciudat de a iubi si de a arata asta stiu ca poate e prea tarziu, dar daca te iubesc… ce greu apasa aceste simple cuvinte, oare ar fi schimbat ceva daca ti le-as fi spus?Cred ca nu mai conteaza si… acum inca mi-ar fi greu sa explic ce insemni pentru mine… lacrimile se intorc din focul care le-a nascut.Imi este dor de cuvintele tale cel mai mult.De ce taci?Urasc… urasc, urasc tot ce se leaga de tine pana si pe mine si plang si sper si te iubesc.E tarziu sau poate prea devreme acum, sa mai adaug ceva s-au depanat atatea amintiri,atatea ganduri frumoase incat mi-a amutit gandul printre lacrimi.Am colindat cu tine printre imagini pline si tulburatoare, de expresie si culoare, dar fara cuvinte nu as reusi sa aflu taina sufletului tau.Rostind in fiecare zi, atat de multe cuvinte atat de banale sau atat de tipice, insa ne este greu sa rostim acel “te iubesc” ce taina poate inflori cu aceste cuvinte?Ce abis poate deschide?Ce fior poate naste… Ce suflete poate unii… Imi vine greu sa cred, ca totusi cineva ma poate iubi si ma refer la cineva strain pentru ca, stiu ca cei din familie ma iubesc dar cand cineva cu care am vorbit, si cu care am stat imi spune “te iubesc” ma tulbura.Nu doar sunetul lor, ci semnificatia ce o cuprinde in ele, rostite aceste cuvinte pecetluiesc un teanc de sentimente, dar in aceelasi timp deschid altele mai profunde.A iubi pe cineva inseamna, o recunoastere a parti de Dumnezeire, este o putere de a face bine celuilalt fericindu-l.Nu fac o pledoarie pentru iubire, ci aduc un argument pentru a avea curajul sa spunem unul altuia “te iubesc”, insa acest argument il vom afla, abia dupa ce intr-o stare de puritate si entuziasm le vom rosti cu glas de diamant.Uneori le spunem prin fapte, prin ganduri, prin gesturi, prin lacrimi, printr-o imbratisare, dar tot atat de rar prin cuvinte si cateodata e pacat, sunt atat de minunate melodia lor e atat de ingereasca… sunetul lor te inalta spre lumina fericirii, pentru ca doar vocea lor poate sa nasca viata si sa daruiasca eternitatea.Dar acestea, nu sunt posibile daca la baza lor, nu exista respect, incredere si intelegere… si inca ceva… am uitat… A….. “te iubesc”.
Intrebare existentiala
Vad multi oameni care-si duc viata de la o zi la alta. Fiecare zi e o lupta pentru supravietuire. Painea de pe masa poate lipsi azi. Medicamentul care-i tine pe linia de plutire e scump, poate prea scump. Unii reusesc sa invinga, sa-si schimbe cursul vietii. Ajutati de mintea lor, de imprejurari, de prieteni, de conjucturi favorabile. Altora, carora toate le-au mers din plin, viata li se schimba brusc in mod negativ. Si nu le trebuie mult sa cedeze.
In timpul crizei imobiliare am asistat la sinucideri rasunatoare. Ale unor miliardari care si-au luat viata pentru ca pur si simplu au pierdut bani. Ai lor au ai altora. Oameni slabi, parerea mea. Sinuciderea e lasitatea suprema. In majoritatea cazurilor, atentie mare, nu spun in toate cazurile. Dar in astfel de cazuri, cand e vorba de niste bani, fie ei si multi, poate de vreo 2-3 de ani de parnaie pentru smenuri, e lasitate. Mai ales cand nu-i vorba numai de tine, ci si de ai tai. E egoism. Dragostea si altruismul ar trebui sa fie mai puternice.
Cei invatati cu greul sint mult mai solizi. Duc mult mai mult. Au sanse sa iasa la liman, si fiecare dimineata o privesc ca pe un tarm indepartat, demult dorit, demult visat, pe o corabie ce pana atunci a plutit prin furtuna. Exista si cei la care apare blazarea, trairea rectilinie si uniforma prin noroi si lipsuri. Putinul devine un mod de viata, lipsa de pretentii devine obisnuinta, absenta visarii e la ordinea zilei. Nu-si permit sa viseze pentru a nu fi dezamagiti. Si o noua dezamagire poate fi prea mult.
Eu optez pentru lupta in orice conditii, consider viata bunul cel mai de pret. Dar va pun acum o intrebare ce poate parea simpla. Dar e extrem de grea, parerea mea:
Daca ai avea de ales, ai vrea o viata buna, plina de orice iti doresti dar scurta, ori o viata lunga si, sa spunem, mai “chinuita”.
Eu as opta pentru varianta doi. Avand in buzunar speranta, increderea in mine si increderea in cei dragi mie.
In timpul crizei imobiliare am asistat la sinucideri rasunatoare. Ale unor miliardari care si-au luat viata pentru ca pur si simplu au pierdut bani. Ai lor au ai altora. Oameni slabi, parerea mea. Sinuciderea e lasitatea suprema. In majoritatea cazurilor, atentie mare, nu spun in toate cazurile. Dar in astfel de cazuri, cand e vorba de niste bani, fie ei si multi, poate de vreo 2-3 de ani de parnaie pentru smenuri, e lasitate. Mai ales cand nu-i vorba numai de tine, ci si de ai tai. E egoism. Dragostea si altruismul ar trebui sa fie mai puternice.
Cei invatati cu greul sint mult mai solizi. Duc mult mai mult. Au sanse sa iasa la liman, si fiecare dimineata o privesc ca pe un tarm indepartat, demult dorit, demult visat, pe o corabie ce pana atunci a plutit prin furtuna. Exista si cei la care apare blazarea, trairea rectilinie si uniforma prin noroi si lipsuri. Putinul devine un mod de viata, lipsa de pretentii devine obisnuinta, absenta visarii e la ordinea zilei. Nu-si permit sa viseze pentru a nu fi dezamagiti. Si o noua dezamagire poate fi prea mult.
Eu optez pentru lupta in orice conditii, consider viata bunul cel mai de pret. Dar va pun acum o intrebare ce poate parea simpla. Dar e extrem de grea, parerea mea:
Daca ai avea de ales, ai vrea o viata buna, plina de orice iti doresti dar scurta, ori o viata lunga si, sa spunem, mai “chinuita”.
Eu as opta pentru varianta doi. Avand in buzunar speranta, increderea in mine si increderea in cei dragi mie.
luni, 8 februarie 2010
Pe zapada se vad toate.
Nu-mi sta in fire, dar tre sa scriu una repede. Ca tocmai am facut o excursie pana in oras si am concluzii.
Cei mai dobitoci pietoni ies in evidenta pe zapada. Sar in fata masinii mai ceva ca pe asfalt. Deducand cu craniul lor gol ca daca masinile merg mai incet, se opresc mai repede. Gresit, masinile nu se opresc aproape deloc. In plus au decis ei, pietonii dobitoci, ca astazi nu se mai merge pe trotuare. Se merge pe sosele. Astfel din benzile existente se sterge o banda din cauza nametilor depozitati, inca una din cauza masinilor abandonate, inca una din cauza pietonilor si ajungem la cateva benzi in minus. Si ne mai miram ca sint blocaje.
Trecem la soferi. Atunci cand vezi ca ninge in draci, ca-i viscol, ca-i gheata, ca -s super blocaje prin oras, de ce pleci cu masina daca masina ta nu prea merge nici vara?! Invariabil masina ta nu se va prea putea misca. O sa-i blochezi si pe altii, care s-ar dpelasa bietii. Dar tu ramai pe singura banda circulabila si o faci necirculabila. Apoi, daca vezi un microfon de televiziune, injuri autoritatile ca nu-si fac treaba. Nu-i frumos.
Utilaje de deszapezire. In primul rand nu ar trebui sa existe pluguri-scoala. Am senzatia ca anumite pluguri sint conduse de soferi mai slabi decat maimuta aia din reclama de la pepsi. Rezultatul? Baga un plug cu sofer prost la volan pe o sosea cu o banda pe sens si ai futut traficul pana poimaine. Garantat.
Nu va incredeti in solutiile “preparate” de curatat parbrizul, alea pe care scrie ca-s pentru temperaturi de pana la – 20 de grade. Rahat. A mea, de exemplu, a inghetat miraculos. Pe parbriz, pe capota, pe zapada de pe capota. Stropind si farurile, acum am si farurile acoperite cu gheata. Un lucru e misto insa in toata treaba. Lichidul e albastru. Acum o treime din masina mi-e albastra, o treime alba, alta treime alba cu albastru. Cul.
Dobitocilor care va deszapaeziti masinile, e ok sa aruncati zapada in strada. Dar nu cand trec masini pe langa voi. Ori poate v-au inghetat ochii, va crapa si o sa va cada. Aveti grija de masinile altora ca de ochii vostri ca-n vremurile astea daca fiecar-ei cu pzda ma-sii ne ducem dreacu. Oricum ne ducem dreacu, de ce sa grabim noi procesul?!
Cei mai dobitoci pietoni ies in evidenta pe zapada. Sar in fata masinii mai ceva ca pe asfalt. Deducand cu craniul lor gol ca daca masinile merg mai incet, se opresc mai repede. Gresit, masinile nu se opresc aproape deloc. In plus au decis ei, pietonii dobitoci, ca astazi nu se mai merge pe trotuare. Se merge pe sosele. Astfel din benzile existente se sterge o banda din cauza nametilor depozitati, inca una din cauza masinilor abandonate, inca una din cauza pietonilor si ajungem la cateva benzi in minus. Si ne mai miram ca sint blocaje.
Trecem la soferi. Atunci cand vezi ca ninge in draci, ca-i viscol, ca-i gheata, ca -s super blocaje prin oras, de ce pleci cu masina daca masina ta nu prea merge nici vara?! Invariabil masina ta nu se va prea putea misca. O sa-i blochezi si pe altii, care s-ar dpelasa bietii. Dar tu ramai pe singura banda circulabila si o faci necirculabila. Apoi, daca vezi un microfon de televiziune, injuri autoritatile ca nu-si fac treaba. Nu-i frumos.
Utilaje de deszapezire. In primul rand nu ar trebui sa existe pluguri-scoala. Am senzatia ca anumite pluguri sint conduse de soferi mai slabi decat maimuta aia din reclama de la pepsi. Rezultatul? Baga un plug cu sofer prost la volan pe o sosea cu o banda pe sens si ai futut traficul pana poimaine. Garantat.
Nu va incredeti in solutiile “preparate” de curatat parbrizul, alea pe care scrie ca-s pentru temperaturi de pana la – 20 de grade. Rahat. A mea, de exemplu, a inghetat miraculos. Pe parbriz, pe capota, pe zapada de pe capota. Stropind si farurile, acum am si farurile acoperite cu gheata. Un lucru e misto insa in toata treaba. Lichidul e albastru. Acum o treime din masina mi-e albastra, o treime alba, alta treime alba cu albastru. Cul.
Dobitocilor care va deszapaeziti masinile, e ok sa aruncati zapada in strada. Dar nu cand trec masini pe langa voi. Ori poate v-au inghetat ochii, va crapa si o sa va cada. Aveti grija de masinile altora ca de ochii vostri ca-n vremurile astea daca fiecar-ei cu pzda ma-sii ne ducem dreacu. Oricum ne ducem dreacu, de ce sa grabim noi procesul?!
duminică, 7 februarie 2010
Nu se poate fara ea
cand te hotarasti sa scrii despre ceva peste puterile tale nu ai nevoie decat de un singur lucru: curaj sa infrunti binele si frumosul. nu va fi o lauda sau o oda. va fi o opera. nu prin combinatii de cuvinte, ci prin interes, prin intensitate. restul va citi, dar unul singur va fi fericit. restul va intelege, doar unul se va bucura cu adevarat. restul va uita in cateva ore, doar unul va duce frumusetea si povara mai departe. nu trebuie sa astepti perfectiunea ca sa vorbesti despre frumos. nu trebuie sa astepti perfectiunea ca sa vorbesti despre ea. nu trebuie sa astepti recompensa in avans. aici, nu mai exista recompensa. recompensa e in modul in care te manifesti. recompensa e ceea ce iese din tine si nu ceea ce primesti. tzine pentru tine si te vei strangula. ascunde-te intr-un colt sa fii singur fericit si vei putrezi acolo…
poate ma intrebi de ce… fiindca nimeni nu-mi serveste o felie de paine cu unt cum imi serveste ea, fiindca nimeni nu a avut curajul sa-mi puna piedica si sa-mi stranga inima in pumni. fiindca nimeni nu imi spune asa „da” si asa „nu”. fiindca nimeni nu s-a facut „eu” pentru a vedea lumea prin ochii mei. fiindca nimeni nu ma atinge astfel incat sa ma simt de fiecare data pe taramuri virgine. fiindca nimeni nu-mi zambeste deschizandu-mi portita spre cealalta jumatate de lume. fiindca nimeni nu plange si nu rade ca ea. fiindca nimeni nu ma poate tine cu privirea atintita intr-un punct fix timp de doua ore, in afara de ea. fiindca nimeni nu e ca ea, pe jumatate dezgolita, amestecata cu un cearsaf imbibat cu puterea si linistea paradoxala a dorintei. fiindca nimeni nu a inteles ce inseamna rabdarea. fiindca nimeni nu mi-a aratat cat de uman sunt, in toata perioada asta cand credeam ca sunt un mic verde extraterestru. fiindca nimeni nu s-a putut transforma intr-o frunza, intr-un uragan, in tot sau in nimic. fiindca nimeni nu m-a facut sa simt ca fiecare pas merita, ca fiecare clipa merita…
toate astea ti le impartasesc tie, cititorule, prietene, ca sa te bucuri de bucuria mea, ca sa-mi canti cantecul cand eu ragusesc. nu vei fi nici rasplatit, nici osandit. insa cand vei trece „pe aici” eu ma voi fi bucurat pentru tine deja…
Ce sa faci cand te lovesti la degetul mic de la (un) picior.
Eu am inceput sa ma lovesc tot mai des, am ajuns recent chiar la performanta sa ma lovesc de doua ori la acelasi deget, la acelasi picior, de aceeasi masa, in aceeasi zi, intr-un interval de 15 minute. Probabil asta-i o chestiune care apare cu varsta. Incep sa te lase diferite lucruri printre care si controlul piciorului (picioarelor) si implicit a degetelor mici de la picioare.
Ideea e ca mai devreme sau mai tarziu va veti lovi la degetul mic de la un picior toti cei care citit aceste randuri. Multi v-ati lovit deja, si nu o data. Ei bine, se va repeta. Si pentru ca nu poti anula inevitabilul – ci in cel mai bun caz il poti amana – e bine de stiu ce ai de facut in momentul impactului devastator. Eu mi-am trasat un desfasurator, ca sa minimizez suferinta viitoare:
In momentul in care-ti izbesti cu putere acel nevinovat si gingas degetel de un prag de usa, colt de masa, picor de pat, margine de dulap, etc, iti vine sa faci consecutiv mai multe lucruri:
1. Sa urli din toti bojocii – si o faci.
2. Sa te prabusesti la pamant – si o faci. De aceea recomad ca in fiecare zona cu risc pe care o aveti in casa, sa va amenajati un spatiu de cadere. Pentru ca veti cadea. Deci puneti in aceste zone libere covoare moi, perne, saltele, etc. Altfel veti cadea pe tare.
3. Sa-ti bagi piciorul in gura. Si nu-i o chestie cu conotatie sexuala, fetishista, e o intoarcere la suferinta si oblojirea primordiala gen:”Da sa pup sa treaca”. La faza cu bagatul zonei afectate in gura avem mai multe variabile:
- unii nu sint suficient de flexibili incat sa-si bage degetul lovit in gura.
- unii prefera sa urle in continuare, si e mai greu sa urli cu o laba de picior in gura.
- unii pur si simplu se lovesc dupa ce au purtat soseta respectiva toata ziua. Si toata ziua a fost vara. Au purtat bascheti si au fost nevoiti sa mearga doar pe jos. Deci la fel ca militarii ce au misiuni prin jungle umede, pastrati la voi in permanenta sosete uscate si aveti grija de picioare. Cine stie cand te lovesti la deget si-ti vine sa-ti bagi piciorul in gura. Ca o informatie utila, pot sa va spun ca militarii israelieni au fost dotati cu sosete care nu se imput nici dupa doua saptamani de purtare. Poate faceti rost.
- unii ar prefera sa-si bage picorul in gura altcuiva. Deci acei unii sa-si faca rost de cineva care sa stea cu gura cascata pe langa zona de impact. Cine stie ce iese de acolo.
Inevitabil fiecare dintre voi va boci si va injura. E bine sa nu doarma cineva prin preajma, injuraturile si bociturile emise voce tare si foarte tare ajuta mult mai mult decat suferinta tacuta. Si ca sa fiti cu adevarat pregatiti, puteti sa aveti niste injuraturi rezervate pentru aceste momente de neuitat. Aprige, adevarate, doar nu o sa canti “Hei, uita-te in ochii mei” atunci cand te vei prabusi in spasme.
Dupa ce va calmati un pic, treceti la constatarea pagubelor. Daca degetul lovit nu e undeva la un metru de voi, e bine. Daca nu atarna in piele, e bine. Daca il puteti misca, e bine. Daca se umfla si totusi il puteti misca e relativ bine. Daca il puteti misca si se invineteste rapid, e relativ bine. (aici m-am situat eu dupa a doua lovitura, degetel vioriu). Daca doar va doare, nici nu are rost sa povestiti despre asta. Va ridicati ca si cum nu vi s-ar fi intamplat nimic.
Dar depinde cum va e norocul, eu va doresc un impact cat mai putin devastator. Oricum el va veni. Mai devreme sau mai tarziu.
Ideea e ca mai devreme sau mai tarziu va veti lovi la degetul mic de la un picior toti cei care citit aceste randuri. Multi v-ati lovit deja, si nu o data. Ei bine, se va repeta. Si pentru ca nu poti anula inevitabilul – ci in cel mai bun caz il poti amana – e bine de stiu ce ai de facut in momentul impactului devastator. Eu mi-am trasat un desfasurator, ca sa minimizez suferinta viitoare:
In momentul in care-ti izbesti cu putere acel nevinovat si gingas degetel de un prag de usa, colt de masa, picor de pat, margine de dulap, etc, iti vine sa faci consecutiv mai multe lucruri:
1. Sa urli din toti bojocii – si o faci.
2. Sa te prabusesti la pamant – si o faci. De aceea recomad ca in fiecare zona cu risc pe care o aveti in casa, sa va amenajati un spatiu de cadere. Pentru ca veti cadea. Deci puneti in aceste zone libere covoare moi, perne, saltele, etc. Altfel veti cadea pe tare.
3. Sa-ti bagi piciorul in gura. Si nu-i o chestie cu conotatie sexuala, fetishista, e o intoarcere la suferinta si oblojirea primordiala gen:”Da sa pup sa treaca”. La faza cu bagatul zonei afectate in gura avem mai multe variabile:
- unii nu sint suficient de flexibili incat sa-si bage degetul lovit in gura.
- unii prefera sa urle in continuare, si e mai greu sa urli cu o laba de picior in gura.
- unii pur si simplu se lovesc dupa ce au purtat soseta respectiva toata ziua. Si toata ziua a fost vara. Au purtat bascheti si au fost nevoiti sa mearga doar pe jos. Deci la fel ca militarii ce au misiuni prin jungle umede, pastrati la voi in permanenta sosete uscate si aveti grija de picioare. Cine stie cand te lovesti la deget si-ti vine sa-ti bagi piciorul in gura. Ca o informatie utila, pot sa va spun ca militarii israelieni au fost dotati cu sosete care nu se imput nici dupa doua saptamani de purtare. Poate faceti rost.
- unii ar prefera sa-si bage picorul in gura altcuiva. Deci acei unii sa-si faca rost de cineva care sa stea cu gura cascata pe langa zona de impact. Cine stie ce iese de acolo.
Inevitabil fiecare dintre voi va boci si va injura. E bine sa nu doarma cineva prin preajma, injuraturile si bociturile emise voce tare si foarte tare ajuta mult mai mult decat suferinta tacuta. Si ca sa fiti cu adevarat pregatiti, puteti sa aveti niste injuraturi rezervate pentru aceste momente de neuitat. Aprige, adevarate, doar nu o sa canti “Hei, uita-te in ochii mei” atunci cand te vei prabusi in spasme.
Dupa ce va calmati un pic, treceti la constatarea pagubelor. Daca degetul lovit nu e undeva la un metru de voi, e bine. Daca nu atarna in piele, e bine. Daca il puteti misca, e bine. Daca se umfla si totusi il puteti misca e relativ bine. Daca il puteti misca si se invineteste rapid, e relativ bine. (aici m-am situat eu dupa a doua lovitura, degetel vioriu). Daca doar va doare, nici nu are rost sa povestiti despre asta. Va ridicati ca si cum nu vi s-ar fi intamplat nimic.
Dar depinde cum va e norocul, eu va doresc un impact cat mai putin devastator. Oricum el va veni. Mai devreme sau mai tarziu.
iubit-am odinioara
Este frumos sa iubesti, nu-i asa? De fapt, este ceva mai frumos? Nu-mi vine nimic in minte.
E de asemenea foarte usor sa-i identifici pe cei care iubesc: vorbesc numai despre celalalt, isi pun pe mess statusuri gen ‘te ioobesk moolt moolt’, citate de amor, in fine, fiecare dupa gradul de inspiratie si talent…
Nu despre acestia vreau insa sa vorbesc, dar repet: dragostea e frumoasa, cei care iubesc sunt frumosi, totul e bine si frumos.
Vorbim azi despre cei care nu (mai) iubesc.
Si pe astia ii recunosti la fel de usor (fiindca nu fac lucrurile pe care le fac primii): vorbesc doar despre ei, despre bani sau alte chestii; la messenger au statusuri eroice sau reclama la blogul personal. Stau mai prost si la capitolul inspiratie…
Sa iubesti este frumos. Sa nu (mai) iubesti este ciudat si, totodata, ‘normal’. Este mai usor, in ciuda anumitor goluri pe care le simti. Nu in mod paradoxal, cu cat trece timpul mai mult de la dragostea anterioara, cu atat iti vine mai putin sa iubesti, si sa lenevesti singur si confortabil in propria piele. O fi bine? O fi rau? Cine poate sti…
Chestia e ca perioada de independenta trebuie tratata ca o perioada de independenta. Si asta fiindca, contrar parerilor unor ’specialisti’, odata ce te-ai lipit de cineva, numa’ independenta nu mai ai. C-ai vrea, sau ca vrei tu sa crezi ca ai, ca te iei dupa utopici sau idealisti, asta e numai si numai problema ta.
Asa ca, sfatul meu pentru lupii si lupoaicele singuratice: savureaza fiecare clipa de singuratate! Da-ti o palma cand incepi sa visezi la ce va fi candva sau ce-a fost odinioara! Fiindca stii ce? Cand vei fi cu cineva, vei incepe sa tanjesti dupa clipele cand puteai si tu sa faci ceva fara sa dai rapoarte, explicatii, fara sa-ti framanti creieru’ si sa-ti rozi unghiile… si cat de stupid e asta!?
bine m-am regasit!
avand in vedere ca am facut deja prezentarile [putin mai sus si mai la dreapta, iar mai multe despre mine si despre ce vei putea citi pe blogul meu gasesti la pagina 'Despre'], am sa incep cu o marturisire: mi-a fost tare greu sa incep! Si asta nu fiindca am fost foarte ocupat sau macinat de probleme, ci fiindca sufar de o boala destul de grava: perfectionismul. Si am aflat abia recent ca este o boala. Nu stiu daca se trateaza cu ‘boabe’ naturiste sau daca voi scapa vreodata de ea, dar in ziua de azi, daca vrei sa faci ceva, orice, nu este bine sa amani. E preferabil sa-ti asumi riscul de-a te face de ras, decat sa astepti sa lansezi/faci ceva perfect. Nimeni nu mai asteapta dupa tine! Asa ca in loc sa creezi-> imbunatatesti-> perfectionezi-> lansezi, mai bine creezi-> lansezi-> imbunatatesti-> perfectionezi. Altfel te vei trezi ca esti depasit total de evenimente; iar azi, mai mult ca niciodata, nu-ti poti permite sa te lasi depasit de evenimente.
In acest context, sa nu te mire starea precara a blog-ului (il voi cizela ‘on the fly’) . Acestea fiind graite, te astept in fiecare zi cand ai 5 minute libere sa afli ce se mai intampla in IT, marketing-ul online, relatii sociale sau, pur si simplu, sa fii partas la aberatiile si ‘imaginatiile’ mele zilnice.
In acest context, sa nu te mire starea precara a blog-ului (il voi cizela ‘on the fly’) . Acestea fiind graite, te astept in fiecare zi cand ai 5 minute libere sa afli ce se mai intampla in IT, marketing-ul online, relatii sociale sau, pur si simplu, sa fii partas la aberatiile si ‘imaginatiile’ mele zilnice.
iluzia momentului
Stau in fata cafelei. Nu o postura privilegiata, dar mai bine pozitionat decat lingura ce sta rezemata de muchie si inecata pana la brau in lichidul maroniu. Nu beau cafea si nici nu ghicesc. Doar stau asa, pur si simplu, ascultand incruntat rasete dezacordate, ce ascund Prfounda Nepasare.
Ridic lenes privirea si o lipesc tampeste de monitor: litere mici, cifre, imagini, oameni cu nume ciudate care rad de alti oameni cu nume ciudate, intr-un ciclu de o culoare neobisnuita. Oameni care nu ar putea trai fara degetul aratator. Inchid ochii fiindca ma apuca sila. ['Obosila' ma apasa chiar mai tare decat oboseala].
[Sunt copil, si duc in spate un brat de vitze de vie uscate. Bunica face paine. Eu trebuie sa pregatesc cuptorul. Sunt hipnotizat de caldura si flacarile lui, si parca simt ca-mi pedepsesc greselile apropiindu-ma curajos de el. Le ard, pur si simplu. Nu miros a cafea...]
Gandul asta ma trezeste; si mirosul cafelei. Oamenii cu nume ciudate se injura in continuare. Nici macar nu se cunosc, dar se injura intr-un duel al creativitatii obscene.
Dau pe gat o sorbitura din lichidul cafeniu. Las capul intr-o parte in speranta ca, dincolo de monitor, am sa vad un curcubeu. Acolo insa nu e decat automatul de cafea, in 3 culori. Inchid ochii sa prind curcubeul, insa e atat de senin acum, incat trebuie invoc ploaia care sa-mi aduca curcubeul. Nu sunt atat de puternic.
Suna telefonul si imi dau seama ca nu au mai ramas pe lume decat eu si oamenii cu nume ciudate. O cana de cafea si un curcubeu in asteptare. Momentul acesta si iluzia ca va ramane aici pentru totdeauna.
Ridic lenes privirea si o lipesc tampeste de monitor: litere mici, cifre, imagini, oameni cu nume ciudate care rad de alti oameni cu nume ciudate, intr-un ciclu de o culoare neobisnuita. Oameni care nu ar putea trai fara degetul aratator. Inchid ochii fiindca ma apuca sila. ['Obosila' ma apasa chiar mai tare decat oboseala].
[Sunt copil, si duc in spate un brat de vitze de vie uscate. Bunica face paine. Eu trebuie sa pregatesc cuptorul. Sunt hipnotizat de caldura si flacarile lui, si parca simt ca-mi pedepsesc greselile apropiindu-ma curajos de el. Le ard, pur si simplu. Nu miros a cafea...]
Gandul asta ma trezeste; si mirosul cafelei. Oamenii cu nume ciudate se injura in continuare. Nici macar nu se cunosc, dar se injura intr-un duel al creativitatii obscene.
Dau pe gat o sorbitura din lichidul cafeniu. Las capul intr-o parte in speranta ca, dincolo de monitor, am sa vad un curcubeu. Acolo insa nu e decat automatul de cafea, in 3 culori. Inchid ochii sa prind curcubeul, insa e atat de senin acum, incat trebuie invoc ploaia care sa-mi aduca curcubeul. Nu sunt atat de puternic.
Suna telefonul si imi dau seama ca nu au mai ramas pe lume decat eu si oamenii cu nume ciudate. O cana de cafea si un curcubeu in asteptare. Momentul acesta si iluzia ca va ramane aici pentru totdeauna.
despre mine
Sunt un fir de praf in oceanul Vietii care ne cuprinde pe toti si pe toate. Nu sunt perfect. dar tind spre perfectiune. Ma invart si eu in jurul unor idealuri, fac parte din jocul unor destine umane pe care le influentez putin, sunt uneori trist ca nu pot face tot ce imi propun dar si fericit sa simt blandetea Soarelui, briza marii sau crudul verde al firului de iarba. Ascult pe toata lumea, incerc sa inteleg, sa iert, sa rezolv sau sa ma bucur. Nu-mi place forfota sociala de a fi in fata, prefer discretia, sinceritatea si iubirea pentru aproapele tau. Cred intr-un Dumnezeu atotputernic care ne vegheaza si ne indruma prin instinctul nostru. Imi plac lucrurile profunde, serioase, cladite cu truda si intelepciune. Imi place tacerea si anonimatul in viata atunci cand poti ajuti pe cineva. Urasc minciuna, lipsa de respect fata de valori si prostia afisata. Sunt o fiinta care incearca sa fie un OM intre OAMENI.
Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocat, cu respectarea jocului civilizat, sa ma bucur sau sa ma intristez alaturi de DVS, sa va ajut sau sa ma ajutati...
Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocat, cu respectarea jocului civilizat, sa ma bucur sau sa ma intristez alaturi de DVS, sa va ajut sau sa ma ajutati...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)